- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Dijmarescu: BNR a mentinut lichiditatea in piata pentru a stopa ascensiunea leului

05 Jul, 13:54 • Redactia DailyBusiness
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a lasat lichiditate in piata interbancara cu scopul de a stopa aprecierea prea rapida a leului, a spus, joi, Eugen Dijmarescu, viceguvernatorul bancii centrale.
Dijmarescu: BNR a mentinut lichiditatea in piata pentru a stopa ascensiunea leului

Dijmarescu a amintit ca banca centrala are multe mijloace prin care poate sa intervina in piata interbancara pentru a regla cursul valutar, mentioneaza NewsIn.

„In ultima saptamana am lasat lichiditate in piata, astfel incat presiunea pe leu sa se inmoaie”, a explicat viceguvernatorul BN, prezent la reuniunea reprezentantilor Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.

Banca centrala a anulat licitatia de luni pentru depozite la o luna, prin care atrage de obicei excesul de lichiditate al bancilor. Totodata, volumul de lei din piata interbancara a sporit odata cu revenirea de joi in piata a unui depozit de 2,153 mld. lei (685 mil. euro) atras in urma cu o luna de BNR.

Ordinele de cumparare de valuta aparute in piata in ultimele trei zile au fost puse de multi analisti pe seama interventiei bancii centrale in piata valutara prin intermediul „unei banci locale mari”.

Leul era cotat luni la nivelul maxim al ultimilor cinci ani si o luna fata de moneda europeana, la nivelul de 3,1112 lei/euro, insa de la acest nivel, leul a inceput sa piarda teren pana in jurul cotatiei de 3,1400 lei/euro, ca urmare a ordinelor de cumparare de valuta din piata interbancara.