Totodata, reprezenantii distribuitorului de gaze, Distrigaz Sud, controlat de grupul Gaz de France, au estimat ca pana la finele primului trimestru ar putea avea loc o crestere de peste 6%, dar sub 10% a pretului la gaze.
Pe de alta parte, reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), citati de NewsIn, au declarat ca pretul gazelor va creste cu mai putin de 10%, iar deciza va fi luata de în cursul acestei saptamani, pentru a putea intra in vigoare la inceputul lunii februarie.
„In ceea ce priveste negocierile privind tariful, trebuie sa va reamintesc ca din 2008 intram intr-o noua perioada de reglementare. Aceasta va dura intre 2008 si 2012. Ne-am propus sa facem o detaliere a costurilor pe urmatorii cinci ani, ceea ce permite limitarea costului catre client din 2008”, a declarat Arnaud Bernard, directorul general al Distrigaz Sud, citat de NewsIn.
Reprezentantul companiei a mai spus ca aceasta crestere este determinata si de cresterea valorica a gazului de la sursa si in mod normal, aceste tarife trebuia publicate de la 1 ianuarie. Cu toate acestea, solutia gasita a fost sa se decaleze scumpirea gazelor, care intervenea de la 1 ianuarie si urma sa se produca treptat.