Domo, al doilea jucator pe piata de retail romaneasca dupa cifra de afaceri, intentioneaza, pana la sfarsitul acestui an, sa-si extinda reteaua de distributie la 125 de magazine, conform NewsIn.
Domo a deschis recent doua magazine la Sibiu si Iasi pentru care a investit in total aproximativ 400.000 euro. Magazinele au o suprafata de 500 mp fiecare si sunt localizate in hipermarketurile Kaufland.
In prezent, lantul de distributie de electrocasnice, electronice si produse IT&C Domo include 114 magazine. Reteaua Domo in Romania insumeaza peste 45.000 mp si are peste 1.050 de angajati. Lantul de magazine din Bulgaria are o suprafata totala de peste 3.500 mp si 100 de angajati.
In 2006, compania Domo a obtinut o cifra de afaceri de 122 milioane euro in Romania si trei milioane de euro in Bulgaria. In ceea ce priveste profitul, compania nu a oferit cifre, dar a precizat ca a fost depasit semnificativ nivelul anului 2005, cand compania a raportat un profit de 1,9 milioane euro la o cifra de afaceri de 114,5 milioane euro.
Principalii concurenti pe piata de profil sunt Altex cu o cifra de afaceri de 274,3 milioane euro si Flamingo International, care a preluat lantul de electrocasnice Flanco la mijlocul lui 2005, si care a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 54, 2 milioane euro, in scadere fata de 2005.