- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Dragos Dinu: Intrari pe piata producatorilor de medicamente sunt posibile doar prin achizitii

17 Dec, 16:48 • traian.badulescu
Noi intrari pe piata producatorilor de medicamente ar putea fi posibile in 2009 doar prin achizitii, a spus Dragos Dinu (foto), ex-CEO A&D Pharma.
Dragos Dinu: Intrari pe piata producatorilor de medicamente sunt posibile doar prin achizitii

„In zona producatorilor, este dificila o noua intrare, decat prin achizitie, in 2009”, a precizat Dinu.

Desi pe zonele de distributie si retail din piata farmaceutica evolutia pare neclara din cauza crizei, el considera ca trendul de consolidare al acestora continua si ca nu se asteapta la intrari spectaculoase.

Fostul sef al A&D Pharma este optimist si considera ca industria locala de medicamente si servicii medicale va aduce cresteri oricarui agent economic care stie „sa-si joace cartile”. Aceasta in contrast cu pietele europene mature, unde cresterile sunt foarte mici, aproape nule.

Acesta a mai spus ca desi costurile de intrare pe piata locala incep sa semene cu cele din UE, Romania reprezinta o piata sigura.

„Suntem o piata securizata, fiind membri UE, NATO”, a explicat Dinu.

Asigurator privat de sanatate

Reprezentantii Link Resource au mentionat ca serviciile medicale private din Romania sunt intr-o faza embrionara.

Ei apreciaza ca industria farmaceutica si cea a serviciilor medicale ar putea creste semnificativ de pe urma infiintarii unor asiguratori privati de sanatate, dupa modelul pensiilor private.

Dragos Dinu este de parere ca acesti asiguratori privati ar fi trebuit introdusi cu mult timp in urma pe piata locala, dupa modelul altor tari din Europa Centrala.

„Am preferat sa reducem contributiile la asigurarile sociale de sanatate fara sa deschidem in paralel o portita catre piata privata. In fiecare avion care pleaca spre Viena, exista pacienti romani care merg sa se trateze acolo”, a mai spus Dragos Dinu.

Reprezentantii Link Resource estimeaza ca indiferent daca sunt directionate catre sistemul public sau privat, cheltuielile de sanatate vor creste, ca urmare a imbatranirii populatiei, aparitiei de noi patologii si a cresterii costurilor de cercetare si tehnologiilor din ce in ce mai scumpe.

Dragos Dinu este din decembrie noul partener al firmei de consultanta Link Resource, la care se va implica efectiv din ianuarie.

Link Resource ofera servicii integrate de consultanta si executie industriala si legala in domeniile medical si farmaceutic, prin echipa proprie, consolidata in jurul unui nucleu foarte specializat si prin alianta strategica cu NNDKP.

In 2008 compania si-a crescut echipa la peste 30 de consultanti si a realizat 10 proiecte integrate, pentru 7 clienti din industria farmaceutica si a dispozitivelor medicale.

Urmărește Daily Business pe Google News