Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Egalitate la salariu! Femeile și bărbații vor avea aceleași venituri în scurt timp. Care sunt țările care au înregistrat cel mai mare progres la nivel european

07 Mar, 21:19 • Lupu Alexandra
Femeile și bărbații vor ajunge în scurt timp la același salariu. Un top realizat la nivel european arată care este progresul țărilor din acest punct de vedere.
Egalitate la salariu! Femeile și bărbații vor avea aceleași venituri în scurt timp. Care sunt țările care au înregistrat cel mai mare progres la nivel european

Veste bună femeile din România! Acestea ar putea ajunge să aibă același salariu ca al bărbaților, așa cum anunță ziare.com. Primele informații arată că a fost înregistrat un progres în piața muncii din acest punct de vedere încă de la finalul anului trecut la nivel european, dar cu toate acestea, este identificat un decalaj al veniturilor, având în vedere contextul pandemic și influențele acestuia asupra câștigurilor.

Salariu egal pentru femei și bărbați

Primele informații arată că femeile și bărbații vor ajunge la același salariu în scurt timp. Inegalitățile dintre cele două sexe au fost reduse încă de la începutul anului trecut, dar cu toate acestea, încă există un decalaj cauzat de contextul pandemic, care și-a pus amprenta asupra câștigurilor. Raportul publicat de PwC arată că este nevoie de peste jumătate de secol pentru ca lucrurile să se îndrepte și să ajungă într-un stadiu bun.

„Inegalităţile dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii s-au redus uşor anul trecut, în principal datorită creşterii ratei de participare a femeilor la forţa de muncă şi a unei scăderi uşoare a şomajului. Totuşi, evoluţia nu a fost suficientă pentru a recupera vârful înregistrat înainte de pandemie”, arată raportul PwC „Women in Work Index”, care evaluează piața muncii din 33 state membre ale OCDE.

Citește și: Va crește salariul românilor în 2023? Marius Budăi: „Stricăm planurile de business ale mediului de afaceri și aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri”

Criteriul „Women in Work Index” este evidențiat de PwC și a înregistrat o creștere cu 1.1 puncte pe parcursul anului trecut, astfel, acesta atinge cifra 65.5, după ce forța de muncă a femeilor a fost și mărită cu 1.3 puncte procentuale, până la 70.8%. Din același punct de vedere, rata șomajului a scăzut cu 0.3pp, atingând procentul de 6.4%. În evaluarea făcută se menționează că o astfel de îmbunătățire este identificată chiar și la nivelul bărbaților, astfel, piața economică este redresată în urma contextului pandemic, iar evoluția este una bună la nivel macroeconomic.

Femeile și bărbații vor avea același salariu
Femeile și bărbații vor avea același salariu

Luxemburg se află în topul țărilor care au cel mai mare progres în piața muncii pentru femei, urmat de Noua Zeelandă și Slovenia. În 8 state au fost identificate diferențe salariale semnificative, având în vedere că acestea au crescut cu 0.6pp, mai exact, ne referim la Slovenia, Noua Zeelandă, Estonia, Germania, Italia, Portugalia, Israel și Elveția. „Penalizarea maternității” este principalul motiv pentru care există acest decalaj între veniturile dintre cele două sexe, tocmai de aceea, este nevoie de mai mult de jumătate de secol pentru a exista o egalitate.

Vezi și: O nouă meserie bine plătită în România. Salariu net între 1.400 şi 1.900 de euro pe lună

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica 1 TB de date confidenţiale ale clienţilor
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica ...
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele sociale în 2025
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele ...
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt în stare de șoc!
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt ...
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi notificaţi în 15 zile
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi ...
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională până în toamnă”
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională ...
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”
Se schimbă banii, testele vor fi gata la finalul anului 2025. Cei noi vor avea o dată de expirare până la care pot fi cheltuiţi
Se schimbă banii, testele vor fi gata la finalul anului 2025. Cei noi vor avea o dată de expirare până ...
George Simion, la cuțite cu Gigi Becali: „Drumurile noastre politice nu se vor mai intersecta”
George Simion, la cuțite cu Gigi Becali: „Drumurile noastre politice nu se vor mai intersecta”
Nucleara pentru Elon Musk: Un puternic fond de pensii vinde toate acțiunile Tesla
Nucleara pentru Elon Musk: Un puternic fond de pensii vinde toate acțiunile Tesla
Victor Ponta cere demiterea de urgență a unui membru CNA: „Agent Soros este plătit ca un nabab / o ofensă adusă românilor”
Victor Ponta cere demiterea de urgență a unui membru CNA: „Agent Soros este plătit ca un nabab ...
Studiu IKEA: Pierdem anual peste 20 de zile de odihnă
Studiu IKEA: Pierdem anual peste 20 de zile de odihnă
Orașul din România care l-a impresionat în mod deosebit pe un vlogger italian. „E un oraș cu o istorie incredibil de bogată”
Orașul din România care l-a impresionat în mod deosebit pe un vlogger italian. „E un oraș cu ...