Anul trecut, afacerile companiei s-au cifrat la 14,24 milioane lei (3,94 milioane euro), in scadere cu 10,4% fata de anul precedent, cand cifra de afaceri afisata a fost de 15,9 milioane lei.Electrocontact SA Botosani miza pe o crestere a profitului brut de 2,14 ori in anul 2007, pana la 1,98 milioane lei.
Veniturile totale obtinute de companie in 2007 au fost de 15,67 milioane lei (4,34 milioane euro), cu 11,1% mai mici decat in anul 2006, cand veniturile inregistrate erau de 17,63 milioane lei. In 2007, cheltuielile Electrocontact s-au cifrat la 15,33 milioane lei (4,24 milioane euro), in coborare cu 8,24% fata de nivelul inregistrat in 2006, cand acestea au fost de 16,7 milioane lei, potrivit raportului anual preliminar transmis catre BVB.
Actiunile companiei se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti, din decembrie 1998. Compania are un capital social de 14,5 milioane lei. Principalul actionar al companiei este Gabriel Chiriac, care controleaza 72,35% din capitalul social al companiei. Citibank detin 6,12% din capital, potrivit ultimei raportari.
Ultima cotatie a actiunilor Electrocontact a fost de 0,07 lei, in sedinta de vineri, ceea ce da companiei o capitalizare de 10,15 milioane lei (2,79 milioane euro).