Totodata, pierderile companiei se vor reduce de la 48,4 milioane lei la 19,9 milioane lei in 2008, iar valoarea cheltuielilor va avansa cu 58,2%, la 318,2 milioane lei, potrivit aceluiasi buget.
Pentru acest an, Electroputere a programat investitii in valoare de 29,1 milioane lei. Actionarii au aprobat si plata unor datorii, de 68,4 milioane de lei, catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care au fost achitate marti.
In aceeasi AGA, actionarii au hotarat noul sistem de administrare, astfel ca noul proprietar al uzinei, compania Al Arrab, are patru reprezentanti in Consiliul de Administratie (CA), iar ceilalti trei membri sunt Cornel Mondea, directorul general al Electroputere, Fahti Taher si Nicolae Badea, presedintele consiliul executiv al clubului de fotbal Dinamo Bucuresti.
Compania saudita Al-Arrab a preluat 62,82% din capitalul social al Electroputere, printr-o tranzactie de peste 120 de milioane de euro, conform contractului de privatizare incheiat in luna noiembrie 2007.
In 2007, veniturile Electroputere au scazut cu 11%, de la 171,75 milioane de lei in 2006 la 153,1 milioane de lei, iar cheltuielile au fost reduse cu aproape 10%, de la de 222,49 milioane de lei la 201,15 milioane de lei. Astfel, pierderile s-au redus cu 4,6%, de la 50,73 milioane de lei la 48,4 milioane de lei.