„Emporiki Bank Romania va parcurge un proces de modernizare prin implementarea unui nou sistem informatic central al bancii, sistem dezvoltat deja de Credit Agricole in toate subsidiarele Emporiki din tarile balcanice”, a declarat Panagiotis Varelas, managerul general al Emporiki Group.
Banca intentiotneaza sa isi dubleze pana la sfarsitul anului numarul de angajati, ca urmare a expansiunii portofoliului de clienti si a retelei de sucursale, au spus reprezentanti ai bancii.
„Pana la sfarsitul lui 2008, vor fi deschise 25 de noi filiale ale bancii, reteaua fiind extinsa la 45 de filiale care ofera servicii catre populatie, intreprinderi mici si mijlocii (IMM) si corporatii. Pana in 2011 vrem sa ne extindem cu inca 150 de filiale si sa avem o prezenta importanta in zona rurala”, a mentionat Varelas.
Grupul Emporiki Bank include 28 de companii, printre care societati financiare (leasing, valori mobiliare, banci, factoring, fonduri mutuale, capital de risc), societati de asigurare, societati industriale, societati de servicii financiare, societati de pregatire profesionala.
Emporiki Bank Romania, membra a grupului francez Credit Agricole, avea la finalul lui 2006 active de 366,4 milioane lei (108,3 milioane euro) si detinea o cota de piata de 0,21%. Emporiki Bank Romania a obtinut in 2006 un profit operational de 971.767 euro si avea capitaluri proprii de 21,3 milioane euro.