Fed va publica anul urmator rezultatele testelor de stres pentru sase banci cu operatiuni de trading importante, respectiv Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, JPMorgan Chase, Morgan Stanley si Wells Fargo.
„Sunt evident ingrijorati de situatia din Europa. Intr-o perioada de aversiune fata de risc si ingrijorare, ai nevoie de transparenta”, a declarat Nancy Bush, analist pentru piete bancare si editor la SNL Financial.
Testele de stres pentru cele sase banci vor avea la baza variatiile de preturi din a doua jumatate a anului 2008 si „eventuale corectii majore pentru obligatiunile suverane europene si sectorul financiar”, relateaza Mediafax.
In scenariul ipotetic luat in calcul de Fed, somajul din SUA ar ajunge la 13%, iar economia s-ar contracta cu pana la 8%.
Testele dure de stres fac parte dintr-o evaluare mai ampla derulata de banca centrala a SUA la 31 de companii financiare, cu active de minim 50 de miliarde de dolari.
Bancile trebuie sa transmita Fed planurile privind capitalul pana la 9 ianuarie, iar institutia le va comunica raspunsurile in martie. Nu este insa clar cand vor fi publicate rezultatele. Fed va folosi datele obtinute pentru a determina daca bancile sunt suficient de solide pentru a creste dividenedele si a rascumpara actiuni sau daca trebuie sa-si consolideze capitalul.
Institutia financiara a anuntat ca vrea sa publice rezultate mai detaliate decat pentru testele de anul trecut, pentru a incuraja disciplina pe pietele financiare.