- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Finantarile acordate de Porsche Finance Group in T1 au crescut cu 27%

17 May, 16:32 • adrian.mihaltianu
Valoarea finantarilor acordate de Porsche Finance Group au crescut cu 27% in primul trimestru din acest an, pana la 33 milioane de euro.
Finantarile acordate de Porsche Finance Group in T1 au crescut cu 27%

[b]Alexander Nekolar (foto)[/b], CEO-ul Porsche Finance Group a spus ca grupul a oferit  in T1 finantare pentru 1.970 de autovehicule, cu 12% mai mult fata de aceeasi perioada a lui 2011.

„In primele trei luni ale lui 2012 am continuat in directia ascendenta de anul trecut pe majoritatea segmentelor de business. Am mentinut evolutia constanta in ciuda vremii neprielnice si a incertitudinii zonei euro care au marcat primele trei luni ale anului”, a declarat Alexander Nekolar, CEO al Porsche Finance Group.

Grupul este prezent pe piata romaneasca din 1999 si include companiile Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility si Porsche Asigurari.

In ceea ce priveste Porsche Leasing, compania a finantat in T1 bunuri in valoare de 24 milioane de euro. La finele lunii martie, numarul total de masini din portofoliu se ridica la 31.727.

La Porsche Mobility, numarul de masini din portofoliu era de 3.848 de unitati la sfarsitul lunii martie, in crestere cu 18,5% fata de perioada similara a anului trecut.

In acelasi timp, valoarea bunurilor finantate de Porsche Bank a fost de 2 milioane de euro, reprezentand o crestere a portofoliului de 4,2%.

Porsche Asigurari a atins la finalul lui martie 2012 peste 10.500 de polite in portofoliul sau.

Porsche Bank A.G. este actionarul principal al grupului format din cinci companii in Romania: Porsche Leasing Romania, Porsche Bank Romania, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility si Porsche Asigurari.

Aceste companii, cunoscute ca Porsche Finance Group, asigura produse de finantare si asigurare pentru marcile grupului: Volkswagen, Seat, Skoda, Audi si Porsche, precum si pentru marcile exclusive Bugatti, Bentley si Lamborghini, atat pentru autoturisme cat si pentru vehicule comerciale, noi si rulate.

Urmărește Daily Business pe Google News