„Strategia de finantare se va concetra pe lungirea maturitatilor datoriei interne si consolidarea fondului tampon (buffer). Vom urmari astfel sa trecem de la utilizarea faclitiatilor de gestionare a nevoilor de lichiditate pe termen scurt la cresterea emisiunilor de instrumente pe termen lung in conditii de piata, avand ca scop construirea unei curbe a randamentelor”, se spune in scrisoarea suplimentara convenita cu Fondul Monetar International (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, obtinuta de Mediafax.
„Intentionam, de asemenea, sa lansam programul „euro medium term notes” la sfarsitul lui 2010 sau inceputul lui 2011, ceea ce ne va mentine prezenta pe pietele externe printr-o procedura mai flexibila si ne va ajuta sa echilibram finantarea intre piata interna si internationala”, se mai arata in scrisoare.
Cea mai recenta emisiune pe pietele externe a avut loc in luna martie, cand Romania a mai vandut obligatiuni in euro pe termen de cinci ani, in valoare de un miliard de euro, cu un cupon de 5%.
„Suntem ferm angajati sa stabilizam fondul tampon al Trezoreriei in urmatoarele luni si sa-l crestem treptat pana la echivalentul necesarului de finantare pentru patru luni”, se mai spune in document.
Ministerul Finantelor a selectat in luna august Erste Bank si Societe Generale in calitate de aranjori ai emisiunilor din programul cadru de finantare pe termen mediu.
La sfarsitul lunii iulie, Guvernul a aprobat un program de imprumuturi pe piata externa prin Medium Term Notes (titluri emise pe termen mediu, intre 5 si 10 ani, prin emisiuni repetate, pe baza unui singur prospect – folosit in mod uzual mai mult de catre corporatii, dar si de catre state), cu o valoare de 7 miliarde de euro pentru urmatorii trei ani.
Oficialii MFP au lasat sa se inteleaga in ultima perioada ca prima emisiune din programul MTN in euro va fi lansata abia in 2011.