Oamenii de afaceri, citati de DailyBusiness.ro, afirma ca astfel de decizii creeaza mari dificultati firmelor, pentru ca nu isi mai pot previziona taxele si impozitele datorate statului.
”Eu nu mai stiu la ce sa ma astept”, spune omul de afaceri Maria Grapini, patronul grupului de firme Pasmatex, unul dintre cei mai importanti jucatori din piata textilelor. ”Au modificat Codul Fiscal de atatea ori, incat nici nu mai stii, de azi pe maine, ce prevederi legale mai sunt in vigoare”.
Anuntul facut miercuri de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, care a afirmat ca ia in calcul eliminarea masurii de plata anticipata a impozitului pe profit, care fusese introdusa in Codul Fiscal la 1 ianuarie a.c., ilustreaza cat se poate de evident ”marea brambureala” de la Ministerul Finantelor, spune Grapini.
”Cand au anuntat ca vor sa oblige firmele sa plateasca anticipat impozit pe profit, am protestat cu vehementa. Era o masura stupida, mai ales acum in vreme de criza. Acum, iata, s-au razgandit. Nici nu mai stiu daca sa iau de buna aceasta declaratie sau nu. Pentru ca drumul de la declaratie la fapte este foarte lung”, afirma Grapini. ”La fel si cea cu privire la renuntarea la anchetele fiscale pentru firmele care au de primit TVA. Decizia a fost anuntata, este buna, insa vreau sa o vad in practica”.
Presedintele Patronatului din Industria Usoara spune ca astfel de decizii dau peste cap firmele, aflate intr-o cursa infernala, de anduranta, intr-un mediu de afaceri grevat de scaderea puternica a cererii si adancirea blocajului financiar.
”Nu mai devreme de acum doua zile, se anunta cu mare pompa lansarea masurilor fiscale de stimulare a angajarii de someri. O hotarare buna, in esenta, insa foarte prost realizata. Ordonanta se refera doar la firmele care nu au efectuat reduceri de personal anul trecut, deci inseamna ca nu au habar de realitatile din economie`, afirma Grapini.
Pasmatex este una dintre companiile care a renuntat la o parte din salariati in 2009 si astfel nu va putea sa angajeze personal folosindu-se de facilitatile prevazute de decizia guvernului.
Cristian Parvan, directorul executiv al Confederatiei Nationale a Patronatului Roman, scoate in evidenta o alta decizie luata ”de ochii lumii” – cea privind reducerea taxelor parafiscale.
”Premierul Boc a declarat ca a cerut Ministrului Finantelor sa continue procesul de reducere a taxelor parafiscale. Bine, suna frumos, insa sa nu uitam ca guvernul vrea, pe de alta parte, sa introduca noi taxe, cum este cea pe fast-food”, spune omul de afaceri.
Parvan crede ca acest gen de politica, practicat intens si in 2009, este o dovada a lipsei de profesionalism din Ministerul de Finante. Expertii aduc astfel aminte si de alte dezbateri publice, de la posibila majorare a TVA si cotei unice, introducerea unui impozit auto in functie de gradul de poluare, vesnica problema a scutirii de la plata impozitului a profitului reinvestit, la taxarea proprietatilor la valoarea reala, plata CAS la drepturile de autor si impozitarea pensiilor.
”Sunt genul de ”fumigene” lansate pentru a acoperi o realitate dura. Faptul ca reforma inseamna in Romania sa iti acoperi gaurile provocate de criza cu bani de imprumut”, spunea, recent, analistul economic Cristian Dinulescu.
[quote=Cristian Parvan, director executiv CNPR]Guvernul nu are o strategie fiscala coerenta, lucreaza dupa ureche. Probabil acesta este si motivul pentru care lanseaza teme de dezbatere in opinia publica, incercand sa testeze reactiile, sa vada posibilele consecinte[/quote]
Pe cand un Cod Fiscal batut in cuie?
Consultantul financiar Gabriel Biris spune ca guvernul ar mai putea pregati si alte surprize fiscale mediului de afaceri, care este posibil sa faca noi victime, la fel ca impozitul minim in 2009.
Nu este exclus sa asistam inclusiv la o modificare a TVA-ului, chiar daca autoritatile au respins aceasta varianta. Detalii puteti citi aici.
”E o chestie de viziune. Pentru expertii din Ministerul Finantelor, Codul Fiscal pare a fi o colectie de decizii de sezon, ce pot fi modificate dupa bunul plac. Pentru mediul de afaceri, Codul reprezinta o adevarata Biblie dupa care isi construiesc si isi previzioneaza afacerile”, spune expertul, managing partner la firma de consultanta Biris Goran.
Omul de afaceri Maria Grapini spune ca, dincolo de modificarile aparute peste noapte in Codul Fiscal, nici masurile adoptate deja nu sunt puse in practica cum trebuie. ”Neimpozitarea profitului reinvestit, de exemplu, a ramas la stadiul aspirational, in conditiile in care firmele nu pot sa isi amortizeze mijloacele fixe din profitul reinvestit. E o mare hiba in aceasta decizie, care transforma aceasta masura intr-una ineficienta”, afirma presedintele Pasmatex Group.
Grapini spune ca Finantele, in loc sa dezbata tot felul de masuri aberante, ar trebui sa se concentreze pe largirea bazei de impozitare, pe reducerea taxelor la contributiile sociale si, mai ales, pe deductibilitatea cheltuielilor firmelor.
”Sa ii permiti investitorului sa isi deduca cheltuielile pe firma, mi se pare absolut fundamental. La fel si sa scazi CAS-ul, ca sa reduci munca la negru. Sa vii cu reduceri de taxe in mediile economice cu predispozitie la evaziune, ca industria alcoolului si alimentara, reprezinta decizii logice din punct de vedere economic, aplicate si de alte state. La noi insa, nu se poate, pentru ca statul atat stie – sa ceara mai multi bani. Ce face o firma care trebuie sa plateasca toate astea, in conditiile in care concurentii sai din strainatate nu au asemenea biruri? Cum sa mai fie competitiva?”, a declarat Grapini.
Oamenii de afaceri cred ca, daca am avea un Cod Fiscal stabil pentru o perioada de 3-5 ani, economia romaneasca ar fi mult mai atractiva decat in prezent. ”Avem un Cod Fiscal mult prea stufos, plin de prevederi neactualizate, ce se bat cap in cap, de taxe si impozite ce sufoca mediul de business”, spune Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri. ”Fiscalitatea nu este excesiva in Romania, insa sufera de lipsa de predictibilitate”, a mai declarat Parvan.