Agentia de evaluare arata ca perspectiva economica si de credit pentru economiile pietelor emergente se deterioreaza, in special din cauza accentuarii inflatiei, mentioneaza NewsIn.
„Este vorba despre accelerarea inflatiei mai degraba decat consecintele crizei creditelor, ce reprezinta principala amenintare la adresa stabilitatii financiare si macroeconomice pentru multe din economiile tarilor emergente”, a spus David Riley, directorul pentru probleme de finante publice internationale de la Fitch.
„Riscul cu care se confrunta mai multe banci centrale este ca un esec al controlului presiunilor inflationiste si va pune presiune asupra cursului de schimb valutar, mai ales daca Federal Reserve va surprinde pietele cu majorari ale dobanzii cheie mai devreme de momentul pe care il anticipeaza jucatorii”, a adaugat Riley.
Acesta mentioneaza ca acest lucru ar pune autoritatile de politica monetara in situatia de a alege intre a permite valutelor sa se deprecieze, ceea ce va contribui la o amplificare a inflatiei, sau sa intervina ca sa isi sustina monedele nationale, urcand dobanda cheie mai agresiv, ceea ce ar avea consecinte negative asupra cresterii economice.
Pietele emergente vor creste cu doar 6,2% in 2008
Activitatea economica a continuat sa fie robusta in majoritatea pietelor emergente, in pofida incetinirii cresterii economice din cele mai industrializate 7 state ale lumii. Fitch estimeaza ca pietele emergente vor creste cu 6,2% in 2008, comparativ cu 7,2% anul trecut.
Cu toate acestea, inflatia s-a accelerat intr-un ritm alarmant pana la niveluri maxime ce nu mai fusesera atinse de mai multi ani pe multe piete emergente, se arata in raportul Fitch.
Reactia de politica monetara la accentuarea inflatiei a fost dezamagitoare, in conditiile in care mai multe banci centrale s-au aratat reticente in a majora dobanda cheie si a permite o apreciere a monedelor nationale, ca raspuns la ceea ce este perceput ca un soc extern si temporar la nivelul preturilor.
Scumpirea combustibilului si a alimentelor creeaza, de asemenea, presiuni asupra bugetelor guvernelor, pe masura ce subventiile devin tot mai scumpe.
Fitch observa ca turbulentele de pe pietele internationale de credit nu au avut un impact evident asupra cresterii creditarii din sectorul privat, in timp ce majorarea preturilor marfurilor a sustinut cresterea castigurilor din economiile emergente bogate in resurse.
Agentia de evaluare avertizeaza ca impactul integral al problemelor de pe piata americana si din alte economii avansate va fi resimtit integral in ceea ce priveste diminuarea cererii de la exporturi.