In cadrul acestui imprumut, din care tara a primit o transa de 93 de milioane de dolari, „autoritatile au realizat progrese incurajatoare pentru restabilirea stabilitatii economice si reinstaurarea cresterii”, a declarat Naoyuki Shinohara, directorul adjunct al institutiei, citat intr-un comunicat.
„Versiunea amendata a bugetului pe 2010 conserva cea mai mare parte a noilor surse de venit, alocand in acelasi timp fonduri investitiilor publice si protectiei sociale”, a precizat el. „Noul sistem de protectie sociala tintit contribuie la reducerea saraciei extreme”, a continuat el.
FMI sfatuieste R.Moldova sa contribuie la reducerea cheltuielilor publice si a dimensiunii sectorului public.