Potrivit raportului primei evaluari a FMI la acordul cu Romania, bugetul ar urma sa inregistreze un deficit de 7,3% din produsul intern brut (PIB) in acest an si de 5,9% anul viitor, mentioneaza Mediafax.
Anul trecut, Romania a inregistrat un deficit bugetar de 4,9% din PIB, situatie care condus la declansarea procedurii de deficit excesiv de catre Comisia Europeana.
Consiliul ministrilor de Finante ai statelor UE a cerut Romaniei la finele lunii iunie sa ia masuri pentru corectarea deficitului bugetar si a stabilit ca termen limita anul 2011 pentru reducerea acestuia sub 3% din PIB. Limita maxima de 3% este obligatorie pentru intrarea unui stat in mecanismul ratelor de schimb (ERM-2), anterior trecerii la moneda euro.
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a declarat joi ca principalul obiectiv strategic al noului Consiliu de Administratie al BNR va fi adoptarea euro la orizontul anilor 2014-2015.