Raiffesen Acumulare este un fond de pensii facultative, care isi propune cresterea pe termen lung a capitalului investit, in conditiile asumarii unui nivel de risc moderat, se arata in comunicatul companiei.
In scopul cresterii randamentului, aproximativ 25% din active sunt investite in actiuni. Depozitarul fondului este Bancpost iar auditul este realizat de KPMG.
Fondul va fi lansat dupa ce administratorul acestuia va strange minimum 100 de participanti, in conformitate cu legislatia, a precizat Mihail Ion.
Raiffeisen Asset Management a obtinut autorizatia pentru administrarea de fonduri de pensii facultative si pentru prospectul schemei de pensii facultative, de la arbitrul pensiilor private.
„Ne concentram pe componentele de baza, reprezentate de administrarea fondurilor, urmand ca distributia sa fie realizata prin intermediul platformei de vanzare a bancii”, a mai spus presedintele RAM.
Comisioanele de administrare a fondului „Raiffeisen Acumulare” sunt de 3,5%, cel initial si de 1,5%, cel anual. Pentru o contributie anuala echivalenta cu 200 euro, platita in transe lunare, costurile sunt, in primul an, de 8,5 euro, dintre care sapte euro comision initial si 1,5 euro, comision de administrare, se explica in comunicat.
Incepand din al doilea an de contributie, beneficiarul plateste doar comisionul de administrare, valoarea acestuia fiind de trei euro pentru suma exemplificata.
Potrivit legii, contributiile la un fond de pensii facultativ sunt deductibile din venitul impozabil al angajatului, in limita a 200 de euro pe an. De asemenea, contributiile platite de angajator la un fond de pensii facultativ sunt deductibile tot in limita de pana la 200 euro anual, pentru fiecare angajat.