In total, suma incasata de cele 14 fonduri de pensii private obligatorii in 20 februarie se ridica la 122,7 milioane lei (28,6 milioane euro), mentioneaza NewsIn.
In decembrie 2008, contributia medie pe asigurat a fost de 8,28 euro, iar veniturile brute ale participantilor celor 14 fonduri de pensii obligatorii se ridicau la 5,84 miliarde lei (1,36 miliarde euro), din care partea de 2% a fost virata pe pilonul II.
Cele mai mari contributii au fost virate vineri catre fondurile administrate de ING Pensii (47,9 milioane lei), Allianz-Tiriac Pensii (28,7 milioane lei) si Generali Pensii (9,67 milioane lei).
La finalul lunii ianuarie, piata pensiilor private obligatorii (Pilon II) a ajuns la active nete de 949,6 milioane lei (221,99 milioane euro), in crestere cu 14,15% fata de luna anterioara.
Bugetul pe 2009 prevede blocarea nivelului contributiei virate catre fondurile de pensii private obligatorii la 2% din salariul brut in acest an.
Potrivit legii actuale, incepand cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la sistemul pensiilor obligatorii urma sa creasca anual cu 0,5%, pana la 6% din venitul brut al salariatilor, intr-un interval de 8 ani.