„In aceasta vizita nu ne-am intalnit. De fapt, este bine faptul ca nu ne-am intalnit pentru ca acest lucru inseamna ca nu au fost mari probleme, pe care sa le discutam. Cred ca este o veste buna ca presedintele nu a solicitat o intalnire cu noi. Acest lucru s-a datorat faptului ca nu au fost modificari majore in program”, a spus Franks, citat de Mediafax.
Pe parcursul vizitei misunii de evaluare a acordului, Franks s-a intalnit cu mai multi ministri si cu premierul Emil Boc, dar si cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, bancheri, oameni de afaceri si reprezentanti ai patronatelor si sindicatelor.
La vizita anterioara, delegatia FMI s-a intalnit cu presedintele Basescu, care a anuntat ulterior pachetul de masuri de austeritate pentru incadrarea in tintele de deficit bugetar stabilite cu institutia financiara.
Principalele masuri anuntate atunci de presedinte prevedeau reducerea salariilor din sistemul public cu 25% si a pensiilor cu 15%. Ulterior, Curtea Constitutionala a decis ca pensiile nu pot fi scazute, iar TVA a fost majorata la de la 19% la 24%, ca masura compensatorie.
O misiune comuna a FMI si a Comisiei Europene a evaluat la Bucuresti modul in care Romania a indeplinit criteriile de performana stabilite pentru finele lunii iunie si a stabilit cu autoritatile un nou set de prognoze macroeconomice.
In urma revizuirii acordului stand-by, Consiliul Director al FMI ar trebui sa supuna aprobarii, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a sasea transe din imprumut, in valoare de 914 milioane de euro.