- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Franks: In 2009 Romania statea prost din punct de vedere al riscurilor. Acum semnalul este bun

31 Jul, 17:59 • Redactia DailyBusiness
Seful delegatiei FMI la Bucuresti, Jeffrey Franks, a declarat, duminica, in timpul intrevederii cu seful statului, ca la inceputul anului 2009 Romania avea una dintre cele mai proaste situatii din punct de vedere al riscurilor dintre tarile europene, acum fiind mai buna decat in multe tari UE.
Franks: In 2009 Romania statea prost din punct de vedere al riscurilor. Acum semnalul este bun

„Va multumesc foarte mult pentru asistenta competenta si pentru evaluarea competenta a acordului pe care il avem. Vad partea pozitiva, care, din fericire, este mai mare decat cea negativa si pentru mine este clar ca ceea ce ati mentionat, acele actiuni ce trebuie facute pe viitor, trebuie sa fie realizate la timp. Sunt fericit ca, pentru aceasta perioada, ati concluzionat ca ne mentinem in program, ceea ce este extrem de important pentru noi, ca si credibilitate. Continuam sa consideram acordul ca fiind unul preventiv. Va multumesc foarte mult, pentru munca dumneavoastra”, a spus presedintele Traian Basescu, in debutul intalnirii cu membrii delegatiei comune a FMI, CE si BM.

La randul sau, Jeffrey Franks a apreciat colaborarea cu Guvernul drept excelenta, conform Mediafax.

„Exista o dorinta autentica si un angajament autentic al Romaniei sa devina una dintre cele mai bine conduse economii in Europa fata de situatia anterioara, care nu era asa buna”, a adaugat Franks.

Seful statului a afirmat ca Romania nu a fost in interiorul UE o lunga perioada, ceea ce i-a dat sansa sa isi revina mai repede decat alte tari.

„Aceasta este impresia mea. Problema sunt oamenii care au suportat actiunile si sper ca romanii au inteles ca este un moment vital si ca avem o sansa in plus fata de alte tari, pentru ca datoria noastra era la un nivel mai mic decat al altor tari”, a mai spus Basescu.

In timpul discutiei a intervenit si reprezentantul Bancii Mondiale, Istvan Szekely, care a aratat ca, in prezent, exista dovezi ca Romania are o economie bine condusa, in comparatie cu alte tari, ceea ce este un semnal bun.

„Dar este si obligatia dumneavoastra sa ramana in continuare asa, pentru ca noul acord este unul de precautie, asa ca trebuie sa va finantati de pe piata. Acum judecata dumneavoastra este cea mai importanta si acesta este un lucru bun”, a mai spus Szekely.

„La inceputul lui 2009, Romania era una dintre cele mai proaste tari din Europa din punct de vedere al riscurilor si acum este mai buna decat multe din tarile UE. Acesta este un semnal bun”, a spus si Jeffrey Franks.

Seful statului roman a amintit si de problema reducerii pierderilor intreprinderilor de stat, pe care Romania trebuie sa o rezolve pana la finele anului.

„Trebuie sa reusim. Problema acestor intreprinderi pentru bugetul national este deficitul si nu vom reusi sa crestem competitivitatea pana cand aceste intreprinderi nu vor fi modernizate si ajustate pentru a genera profit, nu pierderi si arierate”, a mentionat Basescu.

Reprezentantul BM a mai spus ca au fost multe discutii privind diferenta dintre ESA si cash, care este mare. „Este evident ca aici exista o problema care trebuie rezolvata si trebuie sa ne concentram pe rezolvarea ei”, a precizat Szekely.

Raspunsul lui Traian Basescu a venit prompt: „Am cazut deja de acord asupra a 3% in ESA pentru 2012”.
Presedintele Traian Basescu a primit, duminica, la Palatul Cotroceni, delegatia comuna a Fondului Monetar International, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale.

Surse guvernamentale au declarat, sambata, pentru Mediafax, ca autoritatile romane si misiunea FMI au convenit asupra masurilor care vor fi intreprinse in perioada urmatoare, iar rezultatele evaluarii acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminica dupa-amiaza presedintelui Traian Basescu.

Guvernul estimeaza pentru trimestrul al doilea o crestere a produsului intern brut cu 0,3-0,4% fata de primul trimestru si o rata a inflatiei la sfarsitul anului de 4,8%, sub prognoza BNR, au declarat surse guvernamentale. Cifrele au fost discutate in intalnirile avute sambata si duminica de reprezentantii Guvernului cu membrii delegatiei Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, la care a participat si premierul Emil Boc, au aratat sursele.

FMI a mentinut prognoza de crestere economica la 1,5% pentru acest an si a redus cu 0,2 puncte procentuale estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%, au declarat surse guvernamentale. Potrivit surselor, Romania a indeplinit toate tintele cantitative stabilite pentru primul semestru al acestui an si nu va cere nicio derogare in board-ul FMI.

Totodata, autoritatile romane si misiunea FMI au convenit asupra scrisorii suplimentare de intentie la acord, care include noile tinte si masurile care vor fi intreprinse in perioada urmatoare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești cu ajutorul lor
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești ...
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști ...
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face din luna martie”
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face ...
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani a rămas fără mamă
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani ...
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul pas este să ne stabilim un obiectiv financiar”
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul ...
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea pensiilor
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea ...
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce în ce mai mult
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce ...
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor pentru „Spiderman: Homecoming”
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor ...
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină alimentele dăunătoare din școli!
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină ...
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaze naturale: „România are suficiente stocuri pentru a trece iarna”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaze naturale: „România are suficiente ...