Dobanda pentru acest credit este 4,89%, dobanda anuala efectiva (DAE) fiind de 5,39%, incluzand si comisionul de gestiune de 0,37% datorat Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), iar rata lunara va fi de 303 euro.
GarantiBank nu percepe comision de analiza, comision de rambursare anticipata, comision lunar de administrare sau comision de gestiune.
Creditele prin programul Prima Casa pot fi acordate in lei sau euro, pe perioade de 3 pana la 30 ani. Beneficiarii acestor credite pot avea varste cuprinse intre 18 si 67 ani, iar venitul minim lunar necesar este de 650 lei sau echivalent in euro.
Veniturile acceptate de catre banca sunt salariile, venituri aditionale salariilor, chirii, drepturi de autor, contracte de management/consultanta/agent, venituri din activitati liberale, dividende etc., iar gradul maxim de indatorare este de 70%.
Banca solicita constituirea in avans a unui depozit cu o valoare egala cu dobanda aferenta primelor trei rate pe care beneficiarul creditului le are de platit. Codebitori pentru acest credit pot fi rude si afini de gradul I si II.
Plafonul acordat GarantiBank de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru credite prin programul Prima Casa este de 3,4 milioane euro.