Anterior, banca avea pe piata locala statutul de sucursala a GarantiBank International N.V., banca olandeza.
GE Garanti Bank, noua institutie de credit autorizata de catre Banca Nationala a Romaniei, va deveni operationala la data de 29 mai 2010.
Aceasta are ca actionar majoritar pe Garanti Turcia, a doua banca privata din Turcia, care detine 70% din actiuni.
Conform autorizatiei acordate de Banca Nationala a Romaniei, GE Garanti Bank va prelua toate operatiunile desfasurate de GarantiBank International N.V. – Sucursala Romania (GarantiBank).
In 2009, GarantiBank Romania a inregistrat o crestere de peste 50% a volumului creditelor pana la nivelul de 550 milioane euro fata de 350 milioane euro la sfarsitul anului 2008, iar valoarea activelor aproape s-a dublat, ajungand la 830 milioane euro.
Totodata, in 2009, numarul clientilor a crescut de peste peste trei ori fata de sfarsitul anului 2008, ajungand la aproape 150.000.
„Ne propunem sa repetam aceasta crestere si in 2010, cand ne vom continua dezvoltarea, planurile noastre vizand o crestere de 50% a volumului activelor, precum si o majorare a volumului creditelor si depozitelor cu 40%”, a declarat Murat Atay, director general al GarantiBank.
„De asemenea, pana la sfarsitul anului 2011 ne vom dubla reteaua teritoriala, ajungand la 100 de unitati”, a adaugat Murat Atay.