Wolfgang Schaeuble, ministrul Finantelor de la Berlin, a declarat ca propunerile lansate in aceasta saptamana de Barack Obama, presedintele Statelor Unite, au crescut sansele ca liderii G20 sa ajunga la un acord international pe tema reglementarii bancilor.
„Este important sa nu ne relaxam acum eforturile pe plan international. Vom aduce si idei proprii la aceasta dezbatere”, a aratat el, citat de Mediafax.
Anterior, revista germana Der Spiegel sustinea ca ministrii de finante, sefii bancilor si echipe de experti din statele G20 vor fi invitati la conferinta care va avea loc la Berlin la sfarsitul lunii mai.
Scopul reuniunii ar fi accelerarea coordonarii din interiorul Grupului celor mai mari 20 de economii dezvoltate si emergente ale lumii.
Germania ar dori sa impiedice tarile G20 sa lucreze pe cont propriu la proiecte de supraveghere si reglementare a sistemului financiar.
Obama a propus recent o serie de masuri care vizeaza pe de o parte reducerea riscurilor la care se expun bancile si, pe de alta parte, restrangerea anvergurii si complexitatii marilor grupuri financiare.