„Am avut o situatie in care am constatat ca acelasi proiect facut la Arad, clonat la Suceava, [b]sa coste de 5 ori mai mult[/b], lucru care mi-a fost sesizat pornind de la o garantie. Proiectul de la Arad costa 3,5 milioane de lei, iar cel din Suceava 18 milioane de lei. Am verificat si proiectele faceau acelasi lucru, dar cu bani mult mai multi”, a spus Ghetea, citat de Mediafax.
Ghetea a adaugat ca in aceste conditii la nivelul noului minister al Afacerilor Europene sau al autoritatilor de managament trebuie sa [b]existe posibilitatea sa fie facute verificari ale preturilor[/b].
„Astfel, se rezolva si problema garantiilor, daca creditul este calibrat corect”, a aratat Ghetea.
La randul sau, Catalina Melita, directorul general POS CEE-Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”, a spus ca rezonabilitatea costurilor este foarte greu de aplicat, desi este o notiune introdusa in legislatie.
„Nu dormim prea bine de grija rezonabilitatii costurilor. Autoritatile de management au obligatia sa verifice rezonabilitatea costurilor la depunerea cererilor si la achizitie. Este un instrument util, dar greu de aplicat daca nu ai mijloace. Unul dintre mijloace este referentialul de preturi, dar vom vedea cum vom realiza acest referential, care trebuie actualizat anual. Daca am utiliza acest instrument, folosit si in alte tari, s-ar reduce complicatii”, a adaugat Melita.