Romanian
 - 
ro

Graul si porumbul: scaderi de pret considerabile pe anul in curs

10 Oct, 17:59 • adrian.mihaltianu
Dupa ce in iunie-iulie 2012 atat porumbul, cat si graul au inregistrat cresteri de pret abrupte si semnificative, ulterior, in ultima parte a anului trecut, ambele marfuri au intrat pe un trend de depreciere, continuat apoi in 2013, a declarat Silviu Pojar, sales manager Noble Securities - sucursala Romania.
Graul si porumbul: scaderi de pret considerabile pe anul in curs

Totusi, in timp
ce cotatia porumbului a scazut inclusiv luna trecuta (pana la minimul
ultimilor 3 ani), pretul graului a marcat o crestere in trimestrul al
treilea al acestui an (cca 3,6% apreciere la sfarsitul lui septembrie
comparativ cu nivelul avut la 1 iulie), iar tendinta s-a mentinut si
in prima decada a lunii octombrie. Per ansamblul primelor 9 luni ale
anului curent insa, cotatiile graului si porumbului au
scazut
consistent pe pietele internationale
”,
a aratat Silviu Pojar.

Astfel, pretul
graului a coborat cu cca 13% la finele lui septembrie comparativ cu
nivelul avut la inceputul lui 2013, iar cotatia porumbului a marcat
la sfarsitul lunii trecute o scadere de 37% fata de valoarea sa din
ianuarie.

Pretul porumbului a scazut in
2013 pe baza asteptarilor unei recolte globale in crestere
substantiala si in contextul in care cererea pentru porumbul american
(SUA fiind cel mai mare producator de porumb din lume) este in
scadere in acest an.

In ceea ce priveste graul,
estimarile privind productia au fost, in general, pozitive,
reflectand recolte peste asteptari in Europa; in ultima perioada
insa, pretul graului a fost sustinut de temerile ca ploile abundente
din Rusia si Ucraina vor afecta viitoarele recolte.

Cotatia orezului
a variat putin pana in prezent pe anul in curs (o scadere de cca 0,6%
per ansamblul primelor noua luni). „Merita precizat insa ca,
daca in primele doua trimestre din acest an am asistat la usoare
aprecieri ale pretului orezului, in cel de-al treilea trimestru
cotatia orezului a coborat cu cca 3% pe fondul estimarii unei
productii mai mari in India, SUA si alte tari, care ar compensa
scaderea recoltei din China (cauzata de conditiile meteorologice
nefavorabile din acest an) „, a precizat Silviu Pojar, sales
manager Noble Securities- sucursala Romania, membru al grupului
financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin
Holding.

Dupa 5 trimestre
consecutive de scadere, cotatia
zaharului
„a schimbat directia”. Luna trecuta, pretul zaharului a
crescut cu cca 10%, fapt ce a condus la o apreciere de aproximativ 7%
per ansamblul trimestrului al treilea din 2013. Totusi, aceasta
evolutie nu a fost suficienta pentru a compensa scaderile din prima
jumatate a anului curent, asa incat cotatia zaharului a marcat o
scaderea de aproape 8% la sfarsitul lui septembrie fata de nivelul
avut in ianuarie.



„Cresterea
pretului zaharului de luna trecuta se datoreaza in principal scaderii
productiei globale de zahar, in contextul in care cererea este in
continua crestere”, a aratat Silviu Pojar.

Cafeaua Arabica se indreapta,
cel mai probabil, in 2013, spre al doilea an consecutiv de scaderi
spectaculoase de pret pe pietele internationale; astfel, dupa ce in
2012 cotatia sa s-a prabusit cu aproximativ 37%, pe primele 9 luni
ale anului curent pretul sau a scazut cu aproape 22%, ca urmare a
productiei globale „generoase”.

Pretul soiei a scazut la finele
lui septembrie cu aproape 10% fata de inceputul anului.

Cotatiile pentru cacao au fost
in crestere cu cca 17% la sfarsitul lui septembrie comparativ cu
inceputul lui 2013, ca urmare a faptului ca ploile abundende ameninta
serios productia din Africa de Vest, cea mai mare regiune din lume
cultivatoare a arborelui de cacao.

„Perspectiva de
ansamblu a marfurilor cuprinse in analiza arata pe primele noua luni
ale anului curent o scadere a cotatiilor porumbului, graului,
orezului, soiei, zaharului si cafelei Arabica, in timp ce pretul la
cacao a crescut. De altfel, indexul privind preturile alimentelor,
elaborat de Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si
Agricultura (FAO), a inregistrat in septembrie cea de-a cincea luna
consecutiva de scadere, atingand cel mai redus nivel din ultimii 3
ani, pe fondul scaderii preturilor internationale la cereale”, a
precizat Silviu Pojar.

Citeste si:
Exporturile de grau s-au dublat anul acesta, la 300 mil. euro

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ofertă specială de Paște la Digi. Se dau telefoane de ultimă generație!
Ofertă specială de Paște la Digi. Se dau telefoane de ultimă generație!
Vești bune pentru românii cu economii în aur. Ce trebuie să știi despre BNR
Vești bune pentru românii cu economii în aur. Ce trebuie să știi despre BNR
Elena Lasconi l-a demolat pe Nicușor Dan: „Nu-i poate spune ‘Te iubesc’ propriei sale fiice. Cum ar putea uni un popor?”
Elena Lasconi l-a demolat pe Nicușor Dan: „Nu-i poate spune ‘Te iubesc’ propriei sale ...
Primești bani de la stat, până la 50.000 de euro. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Primești bani de la stat, până la 50.000 de euro. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Șoferii cu două mașini, lovitură financiară. Polița RCA pentru al doilea vehicul se scumpește semnificativ
Șoferii cu două mașini, lovitură financiară. Polița RCA pentru al doilea vehicul se scumpește ...
Pasărea care zboară mai sus decât un avion. Poate ajunge chiar și la 11.300 de metri
Pasărea care zboară mai sus decât un avion. Poate ajunge chiar și la 11.300 de metri
AUR, transformat total. Claudiu Târziu a plecat din partidul condus de George Simion
AUR, transformat total. Claudiu Târziu a plecat din partidul condus de George Simion
Transgaz preia controlul strategiei energetice. Achiziționează 51% din Petrostar și își consolidează poziția în industria petrolieră
Transgaz preia controlul strategiei energetice. Achiziționează 51% din Petrostar și își consolidează ...
O nouă fabrică va fi construită în România. Gigantul german Diehl va produce aeronave de pasageri
O nouă fabrică va fi construită în România. Gigantul german Diehl va produce aeronave de pasageri
Mega tranzacție în retail. Supermarketurile Profi nu dispar de tot după fuziunea cu Mega Image
Mega tranzacție în retail. Supermarketurile Profi nu dispar de tot după fuziunea cu Mega Image
Prognoza meteo 10 aprilie 2025. Vremea se menține rece și vântoasă
Prognoza meteo 10 aprilie 2025. Vremea se menține rece și vântoasă
Carnea de miel, tot mai scumpă cu două săptămâni înainte de Paște. Ce prețuri găsești în piețe
Carnea de miel, tot mai scumpă cu două săptămâni înainte de Paște. Ce prețuri găsești în piețe
Lasconi, lăsată fără sprijin de către USR. Dan Andronic agită apele: „E un lider adevărat!”
Lasconi, lăsată fără sprijin de către USR. Dan Andronic agită apele: „E un lider adevărat!”
Categoria de români care poate primi 200 de euro de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Categoria de români care poate primi 200 de euro de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Horoscop 10 aprilie. Universul complotează în favoarea Taurilor!
Horoscop 10 aprilie. Universul complotează în favoarea Taurilor!
Rabla 2025. Subvenția pentru mașini electrice a fost majorată
Rabla 2025. Subvenția pentru mașini electrice a fost majorată
Prime de Paște 2025. Cine sunt angajații pentru care iepurașul vine mai devreme
Prime de Paște 2025. Cine sunt angajații pentru care iepurașul vine mai devreme
Frații Pavăl își extind afacerile din România. Investiţia totală se ridică la 15,5 milioane de euro și sunt create 136 de locuri de muncă
Frații Pavăl își extind afacerile din România. Investiţia totală se ridică la 15,5 milioane de ...