Atena are ca
obiectiv obtinerea in acest an a unui excedent bugetar primar,
excluzand costurile cu serviciul datoriei, pentru a putea negocia cu
reprezentantii UE, BCE si FMI o noua stergere a datoriei.
Excluzand
veniturile exceptionale de la BCE, Grecia a inregistrat un excedent
bugetar primar de 1,1 miliarde de euro in primele noua luni din 2013,
a declarat Christos Staikouras.
In proiectul de buget pe 2014,
prezentat, luni, in Parlamentul Greciei, se arata ca tara ar urma sa
raporteze la sfarsitul acestui an un excedent primar de 0,2% din PIB
la nivel guvernamental, informeaza Agerpres.
Grecia va iesi anul
viitor din recesiune, se arata in proiectul de buget pe 2014
prezentat luni in Parlament, acesta fiind unul din cele mai
importante semnale ca tara a depasit cea mai dificila perioada a
crizei datoriilor.
Grecia spera ca o
revenire pe crestere, dupa sase ani de recesiune, va majora
veniturile Guvernului si va ajuta Atena sa evite noi masuri dure de
austeritate, pentru a indeplini tintele fiscale stabilite cu
creditorii internationali.
Potrivit
autoritatilor elene si oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte
10 – 11 miliarde de euro, incepand din a doua jumatate a lui 2014 si
pana in 2015.