Germania si Franta au negat, joi, informatiile aparute in mass-media referitoare la intentia de a acorda ajutor financiar Greciei pentru ca tara, membra a zonei euro, sa depaseasca problemele bugetare.
Statul elen este hotarat sa reduca deficitul bugetar si sa obtina fonduri doar de pe pietele financiare, cu precadere cele din Europa, a adaugat Papandreou.
Premierul, prezent la Forumul Economic de la Davos, a afirmat ca Grecia nu va parasi zona euro si va respecta reglementarile comunitare pentru a reduce deficitul bugetar si pentru a implementa reforme structurale.
„Este un atac asupra zonei euro din partea unor interese, politice sau financiare, iar adesea statele sunt folosite ca veriga slaba a zonei euro”, a spus el.
Seful guvernului Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, tara care detine presedintia Uniunii Europene, a luat apararea Greciei, declarand la aceeasi intrunire, organizata la Davos, ca cei care pun in prezent presiune pe euro sunt aceeasi care s-au opus infiintarii monedei unice in 1990.
Pietele financiare iau in calcul posibilitatea ca Grecia sa nu-si poata onora obligatiile financiare, punand astfel presiune pe moneda comunitara. In ultima perioada au aparut chiar speculatii privind excluderea statului elen din zona euro.