Conducerea Public
Power Corporation (PPC), principalul producator si distribuitor de energie din
Grecia, a decis sa scada tarifele pentru marii clienti, in contextul
avertismentelor privind inchiderea unor facilitati de productie, inclusiv din
industria otelului, potrivit cotidianului elen Kathimerini, citat de Mediafax.
Statul elen, actionar
al PPC, a propus iar board-ul PPC a aprobat o reducere a tarifelor de 10%
pentru companiile care consuma cantitati mari de energie. In cazul celor cu un
consum de peste 1.000 GWh, se va aplica o reducere suplimentara de inca 10%.
Guvernul se asteapta
ca pierderile estimate din aceasta masura, de circa 75 de milioane de euro, sa
fie compensate de reluarea activitatii la unele facilitati de productie oprite,
precum si de plata la timp a facturilor.
Toti contribuabilii din
Grecia trebuie sa transmita pana in luna mai o adresa valida de email
Ministerului de Finante, care va fi utilizata pentru transmiterea de
notificari, urmand ca cei care nu respecta cererea sa fi amendati cu cel putin
100 de euro.
Ministerul va utiliza noul serviciu pentru a
informa cetatenii despre toate problemele legate de plata taxelor, precum
amenzi, taxe suplimentare, datorii si altele.