„Europa
este pregatita, potrivit conditiilor convenite, sa finanteze ajutorul pentru
Grecia. Aceste conditii nu vor fi renegociate cu noul guvern. Nu ar fi serios sa
dam aceasta impresie”, a explicat Michael Spindelegger, de asemenea ministru de
externe. ‘Dupa alegeri, vom respecta ceea ce a fost promis la nivel european’,
a adaugat el, conform Agerpres.
Vicecancelarul austriac a apreciat ca pietele au reactionat
la criza din Grecia. „Provocarea viitorului summmit european, de la sfarsitul
lunii iunie, este de a elabora un scenariu clar, de a sti unde sunt erorile de
constructie si cum putem sa le remediem”, spune el.
Presedintele francez François Hollande a lasat miercuri usa intredeschisa
unei renegocieri a planului de rigoare, avertizand grecii impotriva unei iesiri
din zona euro in cazul unei nerespectari a angajamentelor.