Dupa o saptamana de dezbateri pe aceasta tema, Hank Paulson secretarul Trezoreriei Fed (sistemul de banci centrale amerciane n.r.), Ben Bernanke, presedintele Fed si seful Fed din New York au anuntat planul de salvare a Fannie si Freddie, plan care este cu mult mai indraznet decat se asteptau multi dintre analisti.
Guvernul urmareste acordarea de credite si achizitia de actiuni in cele doua grupuri si chiar preluarea lor in caz de urgenta. Conform planului, trezoreria Fed va avea voie sa majoreze linia actuala de credit de 2,25 miliarde de dolari acordata celor doua institutii de credit si sa achizitioneze actiuni in oricare dintre cele doua companii.
Fed amentionat totodata ca ar putea acorda celor doua banci acces la fondurile de urgenta, in acelasi sistem pe care il aplica pentru celelalte banci, daca acest tip de imprumut se va dovedi necesar. Totodata, Fed va avea rolul consultativ in formarea unui cadru legislativ pentru Fannie si Freddie.
Importanta masurii luate de Guvernul SUA subliniaza temerile Washingtonului ca un eventual esec in incercarea de salvare a celor dupa grupuri ipotecare ar putea agrava nelinistile economice, subminand increderea investitorilor in si asa fragila piata de capital americana si in dolar.
Paulson a declarat ca Fannie Mae si Freddie Mac joaca un rol central in sistemul de finantare a locuintelor si ca este necesar ca aceasta situatie sa se mentina.
Valoarea totala a activelor imobiliare detinute si garantate de Fannie Mae si Freddie Mac pe piata americana este de 5.300 miliarde de dolari.