Romanian
 - 
ro

Guvernul Boc, intre motiunea de cenzura si remaniere. Ce solutie avantajeaza Romania?

31 Aug, 00:01 • razvan.codorean
Luna septembrie ar putea aduce schimbari la Palatul Victoria. Printre altele, se vehiculeaza schimbarea ministrilor Finantelor, Muncii si Justitiei, mai ales ca acestia nu sunt membri PDL. Potrivit analistilor, Guvernul nu pare dispus sa isi schimbe ''strategia anti-criza'', iar Opozitia, in afara de critici si declaratii virulente, intarzie sa reprezinte o alternativa.
Guvernul Boc, intre motiunea de cenzura si remaniere. Ce solutie avantajeaza Romania?

Daca ar fi sa luam in seama declaratiile presedintelui Traian Basescu, 1 septembrie va aduce momentul adevarului pentru Guvernul Boc. A facut sau nu reforme? Au reusit ministrii Vladescu, Videanu, Seitan si ceilalti sa isi respecte promisiunile, sa ia masurile necesare pentru a scoate Romania din criza? Buna intrebare. Raspunsul il va da Traian Basescu.

Cu ce se poate lauda Executivul? De exemplu, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, a contribuit in mod semnificativ, din pacate in sens negativ, la bilantul guvernarii. Printre altele, a majorat TVA-ul peste noapte, a modificat Codul Fiscal in repetate randuri si a extins imprumutul public la rang de principala masura anti-criza, dovada ca datoria publica a crescut cu 45% fata de 2008.

Adriean Videanu, ministrul Economiei, s-a facut remarcat prin asa-zisa reforma din sistemul energetic. Infiintarea celor doua mari companii de stat au esuat, cum era de asteptat, in demersuri juridice patrimoniale.

Pe de alta parte, Videanu a fost unul dintre protagonistii unui scandal privind numirile politice si a tinut prima pagina a ziarelor cu scrisoarea pe care a adresat-o Comisiei Europene pentru a obtine fonduri pentru firma sa. In ultima vreme, a socat din nou opinia publica atunci cand a afirmat ca se poate trai bine-mersi in Romania cu un salariu de 1.500 de lei, cu sotie casnica si copil la studii.

Lui Mihai Seitan, ministrul Muncii, i se pot atribui, printre altele, haosul generat de recalcularea pensiilor si mai nou, scandalul declaratiilor de venituri pe drepturi de autor, la care o parte din vina o poarta, bineinteles, si ministrul Finantelor.

Pe lista ministrilor cu realizari prezentate de presa se mai pot inscrie, la loc de cinste, Elena Udrea (Turism) si Radu Berceanu (Transporturi). Udrea a fost protagonista scandalului cu brandul de tara, iar Berceanu a devenit subiect de bancuri dupa declaratiile sale privind autostrazile si absorbtia fondurilor europene.

Nici Gabriel Sandu, ministrul Comunicatiilor, nu se poate lauda cu prea multe realizari, poate doar cu scandalul din jurul mega-portalului ”e-Romania”, care ar trebui sa coste aproape jumatate de miliard de euro.

Bile negre ar putea primi, de altfel, mai toti ministrii, de la cel al Sanatatii, Cseke Attila, ce are si el o parte din vina morala pentru dezastrul din sistemul sanitar, la cel al Justitiei, Catalin Predoiu, care s-a remarcat prin absenta, mai ales in timpul protestului magistratilor.

Operatii estetice la Palatul Victoria

Cati dintre acesti ministri vor fi schimbati de Emil Boc? Va risca Traian Basescu schimbarea premierului? Analistii vad, mai degraba, o schimbare minora, in genul unei operatii estetice.

Basescu nu are niciun motiv, in prezent, sa riste o schimbare majora. Daca ar renunta la Boc, ar trebui sa mearga in Parlament si nu mai este sigur ca are majoritatea”, afirma analistul economic Cristian Dinulescu.

„In plus, daca l-ar schimba pe Boc, ar insemna sa dea satisfactie Opozitiei si sa caute un alt personaj in genul Boc, care sa ii asculte ordinele. Nu vad, in prezent, un asemenea candidat”, afirma analistul, pentru DailyBusiness.ro.

La randul sau, politologul Marius Popescu vede improbabila schimbarea lui Boc si, mai degraba, o cosmetizare a cabinetului.

Probabil vor renunta la Vladescu si Seitan. Nu sunt membri PDL, asa ca pot fi sacrificati. Daca se va ajunge la schimbarea lui Videanu sau Berceanu, ar insemna o schimbare de macaz in PDL, ceea ce ma indoiesc ca vom vedea prea curand. Poate anul viitor, cand Boc va fi inlocuit de la putere in reinventatul Partid Popular sau cum se va numi acesta”, a mai spus politologul, pentru DailyBusiness.ro.

In cealalta tabara, a Opozitiei, se cere sus si tare inlocuirea intregului Cabinet, vazut drept cel mai prost de dupa Revolutie. PSD a anuntat, luni, ca a pregatit motiunea de cenzura si ca o va inainta in toamna. Cel mai probabil dupa congresul partidului din 16 octombrie. Pana atunci, PSD vrea sa aiba un program de guvernare.

„Avem un obiectiv foarte clar: opozitie totala la regimul Basescu-Boc, motiune de cenzura pentru demiterea Guvernului Boc si orice alta actinune care tine de noi ca parlamentari, care tine de noi, ca partid, pentru a scoate Romania din criza”, a declarat Victor Ponta, presedintele PSD.

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat, luni, la RFI Romania, ca discutia despre remaniere este „un teatru ieftin”, un simplu joc politic, „plin de cinism”, si ca motiunea de cenzura va fi singura solutie pentru schimbarea actualului cabinet.

„Este un joc politic prin care, probabil, Traian Basescu si altii de langa el cred ca mai pacalesc cetatenii. Hai sa mai schimbam trei-patru ministri, mai deschidem niste supape, spunem ca din cauza lor Romania a ajuns in halul asta si venim cu altcineva”, a spus Dragnea.

„Cine sa schimbe, pe unul mai rau, cu unul si mai rau sau pe nimeni cu nimeni… Noi n-avem niciun fel de nu neaparat incredere in aceasta remaniere, dar credem ca e un simplu joc politic, plin de cinism„, a mentionat reprezentantul PSD.

La randul sau, liderul liberal Crin Antonescu a cerut demiterea „papusilor” de la Palatul Victoria..

”Nu avem de ce sa ne agitam ca sa schimbam doar personaje, doar papusi si pentru a putea face altceva trebuie sa admitem si i-am invitat pe vecinii din PSD sa admita ca papusile acestea au purtat sau pot purta si alt nume decat Basescu, Udrea, Videanu sau chiar Boc, facand in mare acelasi lucru”, a spus Antonescu.

Va reusi Opozitia sa stranga voturile necesare debarcarii Guvernului. Ramane de vazut. Cert este ca in interiorul PDL, numarul nemultumitilor creste. Ultimii inscrisi pe lista „dizidentilor”: deputatii Cristian Petrescu si Mihai Boldea. Acestia au cerut, la unison, schimbarea ministrilor responsabili de ministerele economice. ”Daca nu facem asta, riscam sa ajungem ca taranistii”, a avertizat Boldea.

Inclusiv sefii din PDL par sa se fi obisnuit cu ideea ca vor urma schimbari. Vicepresedintele Sulfina Barbu, de exemplu, a declarat luni ca trebuie facute schimbari, insa premierul Boc va ramane in functie, pentru a-si duce misiunea pana la capat.

”In momentul acesta, eu cred ca Emil Boc trebuie sa conduca in continuare acest guvern, pentru ca si-a asumat un program. In momentul in care Boc nu va mai fi prim-ministru, cu siguranta, o majoritate parlamentara solida pentru reinvestirea unui alt guvern se va forma destul de greu. Daca este schimbat premierul Emil Boc inseamna ca efectele crizei vor disparea? Categoric, nu”, a declarat, la Antena 3, Sulfina Barbu.

Au politicienii solutii pentru a scoate Romania din criza?

Luna septembrie va aduce, cu siguranta, un nou spectacol pe scena politica. Vom asista la un nou val de declaratii, de acuze, de luari de pozitii, de avertismente si replici acide. Trecand dincolo de spectacolul ieftin la care asistam de ani de zile, ramane o intrebare – Cu ce se va alege Romania din acest kung fu politic?

Analistii economici vad in culori destul de sumbre urmatoarea perioada. „Asa-zisul plan anti-criza al Guvernului Boc il stim deja. Straluceste prin absenta. Se actioneaza instinctiv, in functie de nevoie. Azi mai modificam o taxa, maine mai punem un bir. Facem legi dupa ureche. Din pacate, nici din tabara Opozitiei nu vedem un plan coerent de iesire din criza, dovada ca PSD abia acum isi pune problema sa construiasca un program de guvernare”, spune analistul Cristian Dinulescu.

Ce ar fi mai avantajos pentru Romania, o motiune de cenzura sau remanierea?

„Niciuna. Uitati-va la ultimele prognoze ale bancilor straine, care toate vad inrautatirea perspectivelor Romaniei, anticipand asa-numitul zgomot de pe scena politica”, spune analistul.

Probabil va urma o remaniere, mai degraba decat demiterea guvernului. Pana la urma, nimeni nu are interes sa avem o criza politica. Opozitia nu are solutii, iar Puterea n-ar renunta acum la guvernare, ar fi un gest sinucigas. Isi vor duce crucea mai departe, sperand ca pana in 2012, la alegeri, sa scoata Romania din criza. I-ar aduce inapoi in sondaje, pentru ca romanii uita repede, din pacate. Le maresti salariile si sa rezolvat”, a spus Dinulescu.

Pana atunci, economia se duce tot mai puternic la vale. Managerii chestionati de Institutul de Statistica prognozeaza ca activitatea economica va continua sa scada in urmatoarele trei luni, preturile vor creste, iar disponibilizarile vor continua.

In Romania reala, inflatia creste de la o zi la alta, stimulata de majorarea TVA-ului, iar economia subterana a ajuns, in unele domenii la 70-80%. Somajul continua sa creasca, salariile sunt tot mai mici, iar iesirea din criza pare tot mai departe.

Exista voci care vad situatia in culori tot mai sumbre. Fostul economist sef al FMI, Kenneth Rogoff avertiza, luni, intr-un interviu acordat publicatiei austriece Profil, ca mai multe state din Europa de Est vor intra in faliment in urmatorii doi-trei ani. Printre acestea s-ar putea afla si Romania. Un nou semnal de alarma. Il vor intelege politicienii de la Bucuresti?

Urmărește Daily Business pe Google News