- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Guvernul introduce noi obligații pentru restructurarea creditelor. BCE a majorat costurile de împrumut la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani

19 Jun, 12:00 • Russo George
Noile directive europene privind administratorii de credite trebuie transpuse de Guvern în legislația română prin noi obligaţii pentru firmele de recuperare creanţe, dar şi pentru băncile şi instituţiile financiare care au acordat credite consumatorilor ce au ajuns să înregistreze dificultăţi la plată.
Guvernul introduce noi obligații pentru restructurarea creditelor. BCE a majorat costurile de împrumut la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani

Potrivit noilor prevederi la nivelul Uniunii Europene, băncile vor fi obligate să furnizeze soluţii de refinanţare şi restructurare clienţilor aflaţi în dificultate – cum ar fi amânările la plată, reducerea dobânzii sau a soldului, printre altele – indiferent dacă aceştia au credite ipotecare sau de consum.

Legea vrea să transpună în norma românească Directiva UE 2021/2167 privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite şi de modificare a directivelor 2008/48 şi 2014/17, care reglementează creditele de consum şi pe cele ipotecare, scrie Profit.ro.

Atenţie la credite neperformante!

Directiva are ca obiectiv declarat crearea unui set de norme comune la nivel european privind administratorii de credite neperformante, astfel încât piaţa să devină mai competitivă, creditele restante peste 90 de zile să fie scoase cât mai rapid din bilanţurile băncilor şi, totodată, să crească preţul plătit băncilor de societăţile care cumpără împrumuturi neperformante.

Citește și: Intel, investiție uriasă, de 4.6 miliarde de dolari. Compania deschide o fabrică de semiconductori care va genera 2000 de locuri de muncă

Există şi prevederi care au scopul declarat de a reduce numărul persoanelor care ajung să aibă restanţe de peste 90 de zile la bănci. Astfel, potrivit Directivei şi propunerii de transpunere, creditorii au noi obligaţii privind relaţia cu debitorii în situaţia în care cei din urmă întâmpină dificultăţi financiare. Sunt introduse noi modificări la OUG 52/2016 privind contractele de credit ipotecar.

Conform noilor prevederi, creditorii trebuie să aibă politici şi proceduri adecvate pentru restructurări ”rezonabile” ale creditelor clienţilor aflaţi în dificultate.

Citește și: Listarea Hidroelectrica, în linie dreaptă. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul mandatului

Banca Centrală Europeană majorează rata dobânzii la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani, în timp ce economia zonei euro se poticneşte

Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi costurile de împrumut la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani şi a lăsat uşa deschisă pentru alte majorări ulterioare, în încercarea de a lupta în continuare împotriva inflaţiei ridicate, în condiţiile în care economia zonei euro este în scădere, relatează Reuters.

BCE a majorat pentru a opta oară consecutiv rata dobânzii cheie – cea pe care băncile o plătesc pentru a plasa numerar în siguranţă la banca centrală – cu 25 de puncte procentuale, până la 3,5%, cel mai ridicat nivel din 2001 încoace.

Banca centrală a celor 20 de ţări care au adoptat moneda euro spune că se aşteaptă ca inflaţia să se menţină peste ţinta sa de 2% până în 2025 şi a lăsat să se înţeleagă încă o dată că vor mai avea loc majorări de dobândă şi în lunile următoare.

„Deciziile viitoare vor asigura că ratele dobânzii cheie a BCE vor fi aduse la niveluri suficient de restrictive pentru a obţine o revenire în timp util a inflaţiei la ţinta de 2% pe termen mediu şi vor fi menţinute la aceste niveluri atât timp cât va fi necesar”, a precizat BCE.

Creşterea economică în zona euro este în cel mai bun caz în stagnare, iar inflaţia este în scădere de luni de zile, graţie scăderii preţurilor la energie şi celei mai abrupte creşteri a ratei dobânzilor din istoria de 25 de ani a BCE. Miercuri, Rezerva Federală a SUA a întrerupt propriul şir de 10 creşteri succesive ale ratei – un semnal puternic pentru investitorii din întreaga lume că actualul ciclu de înăsprire a dobânzii în economiile dezvoltate se apropie de sfârşit, chiar dacă încă mai este posibilă o mică creştere în SUA.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...