- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Guvernul introduce TVA la achizitii intracomunitare si taxare inversa la paine, fructe si carne

19 May, 17:50 • Redactia DailyBusiness
Achizitiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peste, flori, zahar si materiale de constructii vor avea TVA, iar pentru tranzactiile in interiorul tarii cu aceleasi produse, la care se adauga painea, va fi aplicata taxarea inversa, respectiv la beneficiar.
Guvernul introduce TVA la achizitii intracomunitare si taxare inversa la paine, fructe si carne

„Se va crea un document special care va sta la baza platii TVA pentru achizitiile intracomunitare de astfel de bunuri. Totusi, vor fi respectate celelalte prevederi comunitare privind deductibilitatea taxei platite pentru aceste achizitii, pentru a nu aduce prejudicii pietei interne, fapt care ar putea fi foarte sever sanctionat de Uniunea Europeana”, se spune in nota de fundamentare a unui proiect de ordonanta de urgenta privind combaterea evaziunii fiscale, citat de Mediafax.

Totodata, se vor stabili prin ordin al ministrului Finantelor la propunerea presedintelui ANAF incadrarea tarifara a produselor din categoriile vizate si valorile minime pentru stabilirea bazei de impozitare a TVA.

„In scopul diminuarii evaziunii fiscale in domeniul comertului cu bunuri din categoriile: cereale si plante tehnice, legume si fructe, flori, carne si preparate din carne, peste, preparate din peste si fructe de mare, zahar, faina, paine, o masura eficienta o constituie aplicarea taxarii inverse pentru livrarile de astfel de bunuri in interiorul tarii intre persoane impozabile inregistrate normal in scopuri de TVA”, se mai arata in nota de fundamentare.

Taxarea inversa reprezinta o masura de simplificare a platii taxei, aplicabila numai intre persoane inregistrate in scopuri de TVA, prin care persoana obligata la plata taxei este beneficiarul in locul furnizorului. Practic, colectarea se face la finalul circuitului si sunt mult diminuate pierderile din diferite tranzactii intre interpusi.

Ministerul Finantelor recunoaste ca atat aplicarea TVA pentru achizitii intracomunitare, cat si taxarea inversa privind TVA din anumite tranzactii in piata interna contravin legislatiei europene si propune aplicarea limitata a acestor prevederi, pana la finele anului viitor.

„In cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri din anumite categorii cu risc crescut de frauda, proiectul de act normativ contravine Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, in ceea ce priveste momentul exigibilitatii si al modalitatii de plata a taxei pe valoarea adaugata. Aplicarea taxarii inverse pentru livrarea in interiorul tarii a bunurilor din anumite categorii cu risc crescut de frauda, altele decat cele prevazute de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, fara a obtine o derogare in acest sens, contravine legislatiei comunitare”, se mai arata in nota de fundamentare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Vești bune pentru bugetari! Ziua de 2 Mai devine minivacanță oficială!
Vești bune pentru bugetari! Ziua de 2 Mai devine minivacanță oficială!
Doi români, doi columbieni și un israelian, condamnați la ani grei de închisoare după ce au creat un laborator de extragere a cocainei din cafea în Bihor
Doi români, doi columbieni și un israelian, condamnați la ani grei de închisoare după ce au creat ...
România, țara din Europa cu unul dintre cele mai mici tarife la apă potabilă. Județele în care românii plătesc cel mai mult
România, țara din Europa cu unul dintre cele mai mici tarife la apă potabilă. Județele în care ...
Investiția care dă restart economiei din Nord-Est. Noua fabrică de milioane de euro angajează pe bandă rulantă!
Investiția care dă restart economiei din Nord-Est. Noua fabrică de milioane de euro angajează pe ...
Cinci destinații din Europa pe care trebuie să le vizitezi neapărat în 2025! Cât te costă o vacanță aici
Cinci destinații din Europa pe care trebuie să le vizitezi neapărat în 2025! Cât te costă o vacanță ...
Șoferii români vor fi obligați să plătească un nou tip de rovinietă din 15 ianuarie 2025. Cine trebuie să plătească această taxă de drum
Șoferii români vor fi obligați să plătească un nou tip de rovinietă din 15 ianuarie 2025. Cine ...
România intră oficial în Visa Waiver. Tot ce trebuie să știi pentru călătoriile fără viză în SUA!
România intră oficial în Visa Waiver. Tot ce trebuie să știi pentru călătoriile fără viză în SUA!
Locul de muncă plătit cu aproape 600 de lei pe zi. Se oferă cazare, transport gratuit și 3 mese pe zi. Candidații nu au nevoie de studii superioare
Locul de muncă plătit cu aproape 600 de lei pe zi. Se oferă cazare, transport gratuit și 3 mese pe ...
Cei 7 care pot schimba jocul. Cum ar putea Crin Antonescu să rămână fără șansa de a candida. Tensiuni între PSD și PNL
Cei 7 care pot schimba jocul. Cum ar putea Crin Antonescu să rămână fără șansa de a candida. Tensiuni ...
Cresc sau nu salariile profesorilor în 2025. Daniel David: „Educația a fost asumată ca o prioritate. Premierul are de onorat niște promisiuni”
Cresc sau nu salariile profesorilor în 2025. Daniel David: „Educația a fost asumată ca o prioritate. ...
Amenzi de până la 30.000 de lei pentru deținătorii de centrale termice care ignoră o operațiune obligatorie pe timp de iarnă
Amenzi de până la 30.000 de lei pentru deținătorii de centrale termice care ignoră o operațiune ...
Totul despre taxele din 2025. Cine și cât trebuie să plătească
Totul despre taxele din 2025. Cine și cât trebuie să plătească
Crin Antonescu, mesaj pentru Marcel Ciolacu. Ce îi promite dacă va ajunge președinte: ”Nu voi face intrigi! Pot să-i garantez două lucruri”
Crin Antonescu, mesaj pentru Marcel Ciolacu. Ce îi promite dacă va ajunge președinte: ”Nu voi face ...
Se propune ca trei zile de concediu medical să nu mai fie plătite! Reacție dură din partea sindicatelor
Se propune ca trei zile de concediu medical să nu mai fie plătite! Reacție dură din partea sindicatelor
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Au început cozile la ghișee în 2025. Mircea Coșea: „Populație care trăiește numai din oferte”
Au început cozile la ghișee în 2025. Mircea Coșea: „Populație care trăiește numai din oferte”
Prognoza meteo 10 ianuarie 2025. Ce anunță meteorologii pentru țară și Capitală
Prognoza meteo 10 ianuarie 2025. Ce anunță meteorologii pentru țară și Capitală
Județul care are cea mai scumpă apă potabilă din România. Metrul cub a depășit 10 lei
Județul care are cea mai scumpă apă potabilă din România. Metrul cub a depășit 10 lei