Modificarile rezulta
dintr-un proiect de ordonanta de urgenta care schimba, in forma
actuala, intregul sistem actual al taxelor judiciare de timbru, scrie
Mediafax.
Madalina Nedelcu, avocat in cadrul
departamentului de litigii si executari silite al casei de avocatura
Bostina si Asociatii, a explicat ca, potrivit acestei forme a
ordonantei, printre principalele aspecte de noutate cuprinse in
proiect sunt eliminarea timbrului judiciar si actualizarea
cuantumului sumelor care se vor achita cu titlu de taxa de timbru.
Astfel, in privinta cererilor evaluabile in bani se constata o
micsorare a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului
procentului aplicabil valorii cererii de chemare in judecata, precum
si o majorare semnificativa a unor taxe de timbru.
De exemplu, suma de plata va creste de
la 4 lei, in prezent, la 100 de lei pentru taxele privind cererile de
recuzare in materie civila, de la 39 lei la 200 lei pentru cererea de
divort (intemeiata pe dispozitiile articolului 373, lit a din Codul
de procedura civila), respectiv 100 lei (pentru cererea de divort
intemeiata pe dispozitiile art. 373, lit. b) si c), de la 39 lei la
100 lei pentru actiunile formulate in domeniul dreptului de autor si
de inventator si de la 10 lei la 50 lei pentru cererile de suspendare
a executarii silite.