- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Hossu: FMI spune sa respectam fondul de salarii stabilit, cresc salariile daca se fac disponibilizari

01 Aug, 19:18 • Redactia DailyBusiness
Presedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, luni, ca reprezentantii Fondului Monetar International ne spun ca trebuie sa respectam fondul de salarii stabilit impreuna cu Guvernul, astfel ca daca se vor majorari salariale de 5% este nevoie de disponibilizari de 5%.
Hossu: FMI spune sa respectam fondul de salarii stabilit, cresc salariile daca se fac disponibilizari

„Aveti un fond de salarii stabilit cu noi, trebuie sa il respectati. Doriti cresterea cu 5%, reduceti personalul cu aproximativ 5% si puteti mari salariile, asa ne spun cei de la FMI”, a precizat Hossu, citat de Mediafax.

Ideea cresterii salariilor bugetare in 2012, an electoral, pentru a ajunge la ce a fost in 2010, la valoare nu la puterea de cumparare, deci fara corectia de inflatie care este de 14 la suta, inseamna inca o corectie de aproximativ 12 procente, din care se propun anul acesta cinci, deci mai raman pentru anul viitor sapte procente date in doua transe, a explicat liderul „Cartel Alfa”.

„In esenta, deci asa cum zic politicienii puterii, s-ar putea sa ajunga valoric la acelasi nivel de salarizare, dar redus cu 14 la suta – inflatia, ca si putere de cumparare”, a afirmat Hossu.

Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, luni, ca [b]exista zone cu excedent de personal[/b], de exemplu in administratia publica centrala si locala, fiind nevoie de un audit pe toate zonele bugetare pentru a evalua munca din fiecare institutie publica.

Costin a precizat ca ceea ce spune Jeffrey Franks referitor la posibile majorari de salarii, cu conditia unor noi disponibilizari, este „matematica simpla”.

„Puteam face de anul trecut aceasta restructurare, sa pastram salariile netaiate si sa oferim alternativa pentru cei iesiti din sistem. Ce spune acum Jeffrey Franks este matematica simpla, altfel nu se inchide ecuatia”, a subliniat Costin.

In opinia liderului BNS, era nevoie inca de anul trecut de un audit pe toate zonele bugetare, pentru a evalua munca din fiecare institutie publica, pentru ca sunt si sectoare cu deficit de personal, cum este Administratia Penitenciarelor, dar si cu excedent, cum este administratia publica, centrala si locala, „pentru ca se lucreaza inca rudimentar, cu pixul, in administratie”.

Cu privire la intentia coalitiei de majorare a salariilor de la 1 octombrie, Costin aminteste de o lege aparuta anul trecut care amendeaza mita electorala.

De asemenea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu, a declarat, luni, ca in administratia centrala mai este loc de ajustari de personal, pentru ca prin ministere mai sunt inca „taietori de frunze la caini”.

Hancescu a subliniat, in urma declaratiilor lui Jeffrey Frank la finalul misiunii in Romania, ca [b]administratia este singurul sector unde se mai pot face disponibilizari[/b], deoarece si invatamantul si sanatatea si politia sunt „pe avarie”, avand deficit de personal.

Guvernul considera ca exista spatiu fiscal pentru cresterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operata numai dupa o noua reducere a numarului angajatiilor bugetari, a declarat, luni, seful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

„Guvernul va lua o decizie referitor la cat de mare va fi cresterea (salariilor bugetarilor – n.r.) sau momentul in care va fi adoptata. Nu ar fi intelept nici din partea mea, nici din partea lor, sa spunem in acest moment care va fi decizia. Din punctul lor de vedere (al Guvernului – n.r.) exista spatiu pentru crepterea salariilor, dar trebuie sa asteptam pana la acel moment pentru a fi siguri. Cresterea salariilor poate avea loc doar daca exista un numar satisfacator de angajati in sistemul bugetar. Exista inca o supraangajare in sectorul public”, a spus Franks.

El a aratat ca veniturile fiscale sunt in concordanta cu nivelurile anticipate, in timp ce cheltuielile au fost mentinute sub control strans datorita eforturilor continue de rationalizare si reducerii numarului de angajati.

„Aceste eforturi ar putea crea spatiu pentru o modesta recuperare a salariilor in lunile ce urmeaza”, a continuat Franks.

Atat in precedentul acord cu FMI, cat si in actuala intelegere [b]cheltuielile cu personalul sunt limitate[/b] in sume absolute, iar orice majorare salariala este posibila doar in acest spatiu.

Coalitia a decis, in sedinta de luni, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, a declarat, pentru „Gandul”, Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor nationale, precizand ca s-a discutat despre un procent de 5%.

Pambuccian a precizat ca in sedinta coalitiei s-a decis majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie.
„S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar ramane sa mai discutam procentul cu care se vor majora. Sa vedem daca este o masura sustenabila”, a adaugat Pambuccian.

Ulterior, premierul Emil Boc a declarat ca in coalitie nu s-a discutat despre o eventuala majorare a salariilor incepand cu luna octombrie 2011, el precizand ca obiectivul este ca de la 1 ianuarie 2012 sa inceapa recuperarea diminuarii salariale.

„Legat de eventuala majorare a salariilor incepand din luna octombrie, nu a fost o asemenea discutie in cadrul coalitiei. Obiectivul nostru este ca incepand din 1 ianuarie sa incepem recuperarea salariala, dar aceasta depinde de crestere economica, de incadrarea in plafonul pentru bani alocati pentru 2012 si aceste lucruri se vor discuta la legea bugetului pentru anul 2012”, a declarat premierul Emil Boc dupa sedinta BPN al PDL.

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat ca Varujan Pambuccian a avut o discutie cu premierul Emil Boc, pe care l-a asigurat ca nu a spus ca s-a decis in coalitie majorarea salariilor de la 1 octombrie 2011.

Presedintele Traian Basescu a spus, duminica, intr-o conferinta de presa, ca face un apel „la seriozitate” din partea partidelor politice, in special a celor ce alcatuiesc majoritatea guvernamentala, subliniind ca „nu este de tolerat niciun fel de populism”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești cu ajutorul lor
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești ...
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști ...
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face din luna martie”
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face ...
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani a rămas fără mamă
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani ...
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul pas este să ne stabilim un obiectiv financiar”
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul ...
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea pensiilor
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea ...
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce în ce mai mult
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce ...
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor pentru „Spiderman: Homecoming”
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor ...
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină alimentele dăunătoare din școli!
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină ...
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaze naturale: „România are suficiente stocuri pentru a trece iarna”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre rezervele de gaze naturale: „România are suficiente ...