- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Hossu: Guvernul amana asumarea raspunderii la legea salarizarii unice

26 Aug, 15:07 • Redactia DailyBusiness
Guvernul amana cu 2 saptamani asumarea raspunderii pe pachetul de legi care cuprinde si actul normativ al salarizarii unice in sistemul bugetar. Pe 2 septembrie proiectul urmeaza sa fie inaintat Parlamentului si sa inceapa dezbaterile, a declarat, miercuri Bogdan Hossu (foto), liderul CNS Cartel Alfa.
Hossu: Guvernul amana asumarea raspunderii la legea salarizarii unice

Liderul sindical a precizat ca, la intalnirea de miercuri de la Guvern, reprezentantii sindicatelor si cei ai patronatelor au avut doar o prima discutie cu reprezentantii Guvernului privind pachetul de legi pe care Executivul urmeaza sa si-l asume, potrivit Mediafax.

„In sedinta de astazi (miercuri – n.r.) Guvernul isi va insusi o forma scrisa si cel mai probabil luni vom avea o discutie la Ministerul de Finante pe actul scris”, a precizat liderul Cartel Alfa.

Hossu a spus ca reprezentantii Guvernului au recunoscut ca se asteapta la reactii din partea partidelor de opozitie, dar si din partea Justitiei.

„Conform procedurii, se va da un termen mai mare, probabil de 10 zile, pentru a discuta in vederea imbunatatirii proiectului de lege. Practic, mai raman doua saptamani de discutii si consider ca acest termen este suficient pentru a rezolva eventualele probleme constatate. 2 septembrie va fi data depunerii proiectului la Parlament”, a spus Hossu.

La randul lui, Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical (BNS), a declarat ca Guvernul a decis ca pe 2 septembrie sa isi asume doar un punct de vedere politic pe pachetul de legi.

Costin a adaugat ca pachetul de legi va fi de fapt o lege cu mai multe capitole, iar Guvernul isi va asuma raspunderea in aproximativ doua saptamani.

Cele 5 confederatii sindicale – „Cartel Alfa”, Blocul National Sindical, CNSLR-Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si Meridian – au transmis premierului Emil Boc, la intalnirea de marti, de la Guvern, punctul de vedere comun referitor la proiectul legii salarizarii unice in sistemul bugetar, subliniind ca exista deficiente si nu se respecta acordul referitor la evolutia salariului minim, ei solicitand amanarea asumararii raspunderii pe legea unica pana in a doua jumatate a lunii octombrie.

Reprezentantii salariatilor cereau introducerea in textul legii unice a salariilor minime pentru urmatorii 5 ani conform acordului din 2008 si un mecanism de corectie in functie de evolutia salariului mediu, precum si amanarea asumarii raspunderii guvernamentale pe acest act normativ pana in a doua jumatate a lunii octombrie.

Sindicalistii spuneau ca, in aceasta perioada, trebuie stabilite, impreuna cu toate sindicatele, mediile ponderate pe grupele mari de bugetari (invatamant preuniversitar, invatamant universitar, sanatate, administratie publica, ordine publica, armata, justitie).

Totodata, potrivit sindicalistilor, la nivelul fiecarui ordonator de credit trebuie sa fie refacuti coeficientii de ierarhizare, corectand deficientele si stabilind acesti coeficienti astfel ca sa rezulte pe domeniul de activitate media ponderata stabilita.

Sindicalistii solicitau respectarea acordului din 2008 referitor la evolutia salariului minim brut pe economie, astfel incat raportul dintre salariul mediu brut pe economie si salariul minim brut pe economie sa fie egal cu 2 in anul 2014.

Bogdan Hossu, a declarat, marti, la finalul intalnirii de la Guvern pe tema legii unice de salarizare, ca proiectul legislativ va fi „usor modificat”, joi, la Ministerul de Finante.

Guvernul intentioneaza sa se reuneasca, sambata, in sedinta speciala, pentru a discuta din nou despre proiectul de lege privind salarizarea unitara in sectorul bugetar, inainte sa isi asume raspunderea in fata Parlamentului asupra acestui document, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.

Urmărește Daily Business pe Google News