Considerate ilegale
pe motiv ca a fost incalcat articolul din Constitutie cu privire la
bogatiile subsolului, hotararile au fost atacate in instanta de
contencios-administrativ de catre Prefectura Vaslui.
Cererile de chemare in judecata au fost
formulate dupa ce consiliile locale au refuzat sa anuleze hotararile
la solicitarea Prefecturii Vaslui.
Pana la aceasta data, 6 din cele 11
autoritati locale date in judecata in 4 iulie au pierdut procesele
intentate de Prefectura, celelalte cinci cauze similare fiind pe
rolul Tribunalului Vaslui, avand termene fie la sfarsitul lui
septembrie, fie la inceputul lui octombrie.
Deciziile Tribunalului Vaslui, care a
admis cererile Prefecturii, de anulare a hotararilor CL privind
interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist, nu sunt
definitive, informeaza Mediafax.
Deciziile au fost luate dupa ce
Consiliul Judetean Vaslui a eliberat, in decembrie 2012 si ianuarie
2013, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de sist
in trei perimetre din judetul Vaslui, respectiv Paltinis (Bacesti),
Popeni (Gagesti) si Silistea (Pungesti).
Romania detine in prezent rezerve de
1.444 miliarde metri cubi de gaze de sist, ceea ce ne claseaza pe
locul al treilea in clasamentul tarilor europene, dupa Polonia si
Franta, conform datelor oficiale publicate pe site-ul
infogazedesist.eu, lansat de Agentia Nationala pentru Resurse
Minerale (ANRM) in cadrul unei campanii de informare si dezbatere
publica privind gazele de sist.
Pe primele doua locuri ale ierarhiei se
afla Polonia (cu 4.190 miliarde mc), respectiv Franta (3.879 miliarde
mc), in timp ce pe pozitia a patra, dupa Romania, se situeaza
Danemarca, cu 906 miliarde mc.