- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Implementarea taxei pe tranzactii financiare, in atentia companiilor din UE

13 Aug, 16:15 • adrian.mihaltianu
Implementarea Taxei pe Tranzactii Financiare (TTF) a intrat in linie dreapta, cel putin 15 state membre UE fiind asteptate sa depuna o cerere catre Comisia Europeana privind implementarea anticipata pana la sfarsitul anului 2012.
Implementarea taxei pe tranzactii financiare, in atentia companiilor din UE

Companiile trebuie sa monitorizeze atent aceasta evolutie, intrucat trebuie sa inceapa pregatirile privind aceasta taxa cat mai curand posibil, spun oficialii Deloitte Tax.

Comisia Europeana (CE) a adoptat propunerea legislativa pentru introducerea taxei pe tranzactii financiare (TTF) in UE pe 28 septembrie 2011, obiectivul final fiind aplicarea acestei taxe de catre toate cele 27 de state membre. In cazul in care proiectul urma sa fie aprobat, propunerea ar fi intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2014. Consiliul European si Consiliul Ministrilor Economiei si Finantelor (ECOFIN) au recunoscut totusi ca mai multe state membre au dorit sa lanseze o cerere pentru Procedura de Cooperare Consolidata (PCC) in scopul adoptarii acesteia pana la sfarsitul anului 2012.

PCC este o procedura legislativa care se utilizeaza in cazul in care nu se obtine unanimitatea in randul statelor membre privind Directiva TTF. Cel putin 9 state membre ar trebui sa depuna o cerere catre Comisia Europeana privind utilizarea PCC pentru ca aceasta procedura sa fie luata in considerare. Odata ce aceasta cerere este depusa, propunerea Comisiei Europene catre Consiliul European ar trebui sa contina detalii cheie privind aceasta taxa.

Conform prevederilor propunerii, taxa este aplicabila tuturor tranzactiilor cu instrumente financiare efectuate intre institutii financiare in care cel putin una dintre parti este stabilita in Uniunea Europeana. Schimbul de actiuni si obligatiuni ar fi [b]taxat cu o cota de 0,1%[/b], iar tranzactiile cu derivative cu o cota de 0,01%. Locul taxarii ar fi statul membru unde institutia financiara implicata in tranzactie este stabilita.

[b]Romania pare sa fie in favoarea unei taxe pe tranzactiile financiare[/b], dar cu anumite conditii, cum ar fi introducerea acestei taxe la nivelul Uniunii Europene.

„In ciuda faptului ca unele state cum ar fi Irlanda, Luxemburg si Olanda au inca ingrijorari semnificative privind taxa, cererea pentru PCC indica faptul ca exista o vointa politica semnificativa in spatele acestei taxe”, subliniaza Dan Badin, partener Deloitte Tax.

„Deoarece este mai mult decat probabil ca o parte dintre statele membre UE sa implementeze TTF, companiile (inclusiv cele din state membre care probabil nu vor implementa TTF) ar trebui sa monitorizeze indeaproape evolutia si sa acorde o importanta sporita acestei taxe”, a adaugat el.

Odata ce detaliile privind aceasta taxa devin mai clare, companiile trebuie sa inteleaga pasii necesari in vederea obtinerii conformitatii si ulterior sa implementeze acesti pasi prin definirea produselor care ar putea fi afectate, revizuirea arhitecturii sistemelor curente si identificarea nivelului modificarilor necesare.
[quote= Dan Badin, Deloitte Tax]Aceasta actiune presupune un volum semnificativ de munca asa cum s-a putut observa din introducerea TTF in Franta[/quote].
„Este crucial pentru companii sa inceapa planificarea acestei taxe cel mai curand posibil, pentru a fi pregatite”, a spus Badin.
  
[b]Detaliile TTF – PCC si data implementarii acesteia sunt inca necunoscute[/b], dar se asteapta ca legislatia sa fie bazata pe proiectul de legislatie privind TTF publicat in data de 28 septembrie 2011 si in baza discutiilor din cadrul Grupului Tehnic de Lucru, care au luat in considerare aspecte ca scopul taxei (tipurile de tranzactii – instrumente de capitaluri proprii, obligatiuni, derivative, etc.) si cum se vor impozita aceste tranzactii (in baza locului de emisiune sau a celui de rezidenta).

Deloitte furnizeaza servicii clientilor din sectorul public si privat in urmatoarele domenii profesionale: audit, taxe, consultanta, consultanta financiara – deservind numeroase industrii. Compania activeaza in peste 150 de tari.

Urmărește Daily Business pe Google News