Potrivit legislatiei bancare, banca centrala poate solicita bancilor comerciale informatii suplimentare fata de raportarile curente cu scop prudential si statistic.
Mai multi bancheri au declarat ca au primit miercuri o adresa de la BNR prin care li se solicita ca, incepand de luni, 18 mai, sa transmita datele privind clientii pentru care s-a declansat procedura de insolventa, potrivit Mediafax.
„Banca Nationala afla foarte tarziu chiar de cazuri de insolventa privind clienti mari. Nu exista o obligatie a bancilor de a raporta astfel de date, iar, in conditiile actuale, devine mult mai importanta o astfel de informatie”, a confirmat Nicole Cinteza, directorul general al Directiei Supraveghere din BNR.
Cinteza a explicat ca cel mai important motiv al acestei decizii il reprezinta posibilitatea ca banca centrala sa poata analiza din timp cu bancile comerciale daca se impun masuri preventive in cazul falimentelor unor debitori impotanti.
La finele lunii aprilie, bancherii au discutat cu BNR despre oportunitatea modificarii legislatiei privind insolventa, pentru a limita situatiile in care un creditor poate solicita insolventa unei companii pentru neplata datoriei, intrucat institutiile de credit sunt nevoite sa constituie la un moment dat provizioane sau sa inceapa executarea debitorului.
Potrivit unui studiu realizat de firma de management a riscului de credit Coface, in 2009 vor fi deschise peste 20.000 de cazuri de insolventa, in conditiile in care numarul total al firmelor care au intrat in insolventa a crescut in primul trimestru cu 58% fata de perioada similara din 2008, la 5.173.