In opinia lui Vosganian principalele sectoare care au dus la cresterea produsul intern brut (PIB), in primul trimestru din 2007, cu 6% au fost industria (7,8%) si constructiile (30,7%), in special ca urmare a cererii pentru investitii.
„Rezultatele directe ale activitatii economice – ilustrate de valoarea adaugata bruta – evidentiaza cresterea din trimestrul I de 8,1% ca fiind cea mai ridicata din istoria recenta a Romaniei”.
Investitiile au crescut cu 17,2% in conditiile unei rate de investitie de peste 18% din PIB, iar lucrarile de constructii noi au inregistrat o crestere cu 28,4%, a mai spus ministrul.
Institutul National de Statistica (INS) a estimat, la inceputul lunii iunie, o crestere in termeni reali cu 6% PIB in primul trimestru la 68,498 miliarde lei (20,26 miliarde euro). Cresterea produsului intern brut din primele trei luni ale acestui an a fost mai temperata fata de cea de 6,9% din perioada similara a anului trecut.
Cauza temperarii cresterii economice din primul trimestru a fost scaderea incasarilor din impozitele nete pe produs cu 7,8% ca urmare a incasarilor mai slabe din TVA.
Impozitele nete pe produs reprezinta diferenta dintre impozitele pe produs incasate (TVA, acize, alte impozite pe produs) si subventiile pe produs platite de la bugetul public consolidat. Potrivit Statisticii, cauzele scaderii incasarilor din TVA in primul trimestru au fost renuntarea la plata TVA in vama dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (UE) si scaderea cifrei de afaceri din vanzarile de retail, care a dus si la o pierdere suplimentara la incasarile din TVA.
Valoarea adaugata bruta din economie a crescut in primul trimestru cu 8,1% fata de acelasi interval din 2006, arata datele INS.
Potrivit lui Vosganian, dinamica numarului de salariati s-a mentinut ridicata, ca urmare atat a efectelor cotei unice care au continuat sa se faca simtite, cat si a cresterii economice inregistrate (3,1% in aprilie fata de decembrie 2006). De asemenea, rata somajului a inregistrat la sfarsitul lunii mai o scadere cu 4,1%, in timp ce rata anualizata a inflatiei a ajuns dupa 5 luni la 3,81%.