Compania si-a propus atingerea unei cote de 30% pe piata de profil, adica 1 milion de contributori. Reteaua acesteia numara in prezent 41.076 de agenti de marketing autorizati, ING Fond de Pensii semnand totodata contracte de colaborare cu 20 de brokeri.
Clientii pot opta pentru fondul de pensii obligatorii al companiei in cadrul oricarei sucursale sau agentii ING Bank din tara.
Cererile de aderare sunt inregistrate in maxim 24 de ore, clientii primind un SMS in maxim 72 de ore de la semnarea contractului prin care se confirma ca cererea a fost inregistata in sistem.
„Recomandam in continuare potentialilor participanti care trebuie sa adere la un fond in perioada imediat urmatoare, sa se informeze cat mai bine asupra noului sistem. Fiecare participant nu poate semna decat un singur contract de aderare, in caz contrar contractele semnate fiind invalidate, iar participantul intra automat in procedura de distribuire aleatorie”, a spus Radu Vasilescu, director general al ING Fond de Pensii.
Investitiile fondului pe pensii obligatorii inregistrat de ING vor avea un grad mediu de risc, in concordanta cu perioada lunga de economisire. Sumele atrase de la clienti vor fi investite in proportie de 70% in instrumente cu venit fix si risc scazut, iar 30% in valori mobiliare.
Capitalul social inregistrat al ING Fond de Pensii este de peste 42 milioane euro. BRD – Groupe Societe Generale este banca depozitara, iar auditul financiar este asigurat de Ernst&Young Assurance Services.