Consultantii companiei vor aduce la intalnire toate documentele necesare contractului de leasing, care va fi semnat tot la sediul clientului.
Oferta este valabila in urmatoarele doua luni, noiembrie si decembrie, si va fi sustinuta de o campanie publicitara pe toate mediile, atat in Bucuresti, cat si in principalele orase din tara, conform oficialilor companiei.
Campania publicitara este realizata in colaborare cu agentia IMS, pe partea de promovare, si cu agentia HNC, care s-a ocupat de partea de creatie. Valoarea investitiei in campania de promovare se ridica, conform oficialilor companiei, la 150.000 de euro.
„Conceptul de leasing mobil are drept scop facilitarea accesului la finantarile in sistem leasing si am facut toate demersurile necesare in vederea inregistrarii conceptului la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM)”, a declarat directorul International Leasing IFN SA, Toni Tataru.
Potrivit reprezentantilor companiei, valoarea contractelor incheiate de International Leasing IFN SA, in primele noua luni ale anului 2006, este de 14,3 mil. euro, in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut (11,6 mil. euro).
In prezent, International Leasing IFN are o retea de 10 agentii in Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara, oferind finantari in sistem de leasing financiar pentru achizitionarea de autoturisme, echipamente si utilaje noi, atat noi cat si second-hand, si bunuri imobiliare.