La sfarsitul lui 2005, investitia medie a clientilor persoane fizice in fonduri mutuale era de circa 2.120 de lei (577 de euro).
Sumele investite de persoanele fizice in fonduri mutuale totalizau, la sfarsitul lui 2006, aproximativ 275 de milioane de lei (81,3 mil. euro), fata de 150 de milioane de lei (41 mil. euro) la finele anului precedent, procentual cresterea fiind de 82%, in lei, potrivit datelor UNOPC.
Cresterea investitiei medii a fost determinata de cresterea valorii unitatilor de fond, dar si de majorarea sumelor plasate de catre investitori.
Numarul de investitori persoane fizice a crescut anul trecut cu 8,5%, depasind pragul de 77.000 la sfarsitul lui decembrie.
[quote=Dan Nicu, presedinte UNOPC]Suma medie investita este totusi mica in comparatie cu nivelul din alte tari din regiune. Din acest motiv probabil ca investitia medie va creste chiar mai puternic in urmatorii ani[/quote]
„Cresterea plasamentelor in fonduri mutuale este normala si se datoreaza, pe de o parte cresterii ratei de economisire a persoanelor fizice, dar si unui fenomen de deplasare din zona plasamentelor bancare spre investitii cu un potential de castig ceva mai ridicat”, a declarat pentru DailyBusiness, Dan Mihail Nicu, presedintele Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
„Suma medie investita este totusi mica in comparatie cu nivelul din alte tari din regiune. Din acest motiv probabil ca investitia medie va creste chiar mai puternic in urmatorii ani, avand in vedere ce s-a intamplat in tarile vecine dupa aderarea la Uniunea Europeana”, sustine Nicu.
Activele fondurilor mutuale aproape s-au dublat in 2006
Activele totale ale fondurilor mutuale au crescut anul trecut cu 86%, in lei, pana la 633 de milioane de lei (187 mil. euro). In euro, cresterea a fost de 103%. Cresterea valorii activelor s-a datorat intrarilor noi de capital din partea investitorilor, dar si lansarilor de fonduri noi.
Intrarile nete in fonduri mutuale s-au ridicat la 274,6 milioane de lei (78 mil. euro), in conditiile in care subscrierile s-au apropiat de 600 de milioane de lei (170 mil. euro), iar rascumpararile au fost de 323 milioane de lei (92 mil. euro).
Cele mai mari intrari nete de capital s-au inregistrat pe segmentul fondurilor diversificate, care au atras peste 120 de milioane de lei (34 mil. euro), urmate de fondurile de actiuni, cu investitii nete de 112 milioane de lei (31,7 mil. euro). Astfel, cele doua categorii de fonduri au ajuns sa controleze la finele lunii decembrie peste 70% din piata, in comparatie cu 53% cat detineau la finele anului 2005.
Aceasta evolutie reflecta interesul mai ridicat al investitorilor romani pentru instrumentele cu potential de a aduce randamente mai ridicate decat depozitele bancare, in conditiile in care dobanzile la depozite s-au mentinut la un nivel redus in 2006.
Fondurile de actiuni: castiguri de 3 ori mai mari decat la banca
Fondurile de actiuni au fost cele mai performante, in 2006, aducand investitorilor un randament mediu de 19,3%, potrivit datelor UNOPC. In aceeasi perioada, un depozit bancar constituit la finele lui 2005 pe o perioada de un an ar fi adus un castig mediu din dobanda de 6,7%, in timp ce rata inflatiei s-a situat la 4,87%.
Randamente peste dobanzile bancare au adus si fondurile diversificate, care au inregistrat o crestere medie a unitatilor de fond cu 11,7%.
In schimb, fondurile cu plasamente in instrumente cu venit fix nu au tinut pasul cu dobanzile. Fondurile monetare au inregistrat o crestere medie de 5,9%, in timp ce fondurile de obligatiuni au oferit un castig mediu de 3,5%.
Indicele Fondurilor Mutuale (IFM), care reflecta evolutia tuturor fondurilor mutuale de pe piata, a crescut in 2006 cu 10,38%, de doua ori mai mult decat rata inflatiei.