- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Jurnalul unui milionar

28 Jun, 01:02 • Redactia DailyBusiness
Autor: Steven K.Scott
Jurnalul unui milionar

Editura: Curtea Veche, colectia Carti cheie

Pret: 15,00 lei

Titlu original: A millionaire’s notebook – How ordinary people can achieve extraordinary success

Cartea intr-un minut:

A schimbat multe locuri de munca, s-a mutat dintr-un oras in altul, si-a imbunatatit cunostintele in permanenta, a sesizat oportunitatile, a actionat si in cele din urma a obtinut succes dupa succes, chiar daca traiectoria nu a fost exclusiv ascendenta.

Cronica DailyBusiness:

Indiferent de succesele sau esecurile trecute, o persoana care poate face macar un singur lucru bine are un potential real de a obtine succese extraordinare. Acesta este principalul mesaj al cartii, plina de sfaturi si experimente ale autorului pe propria piele care l-au transformat dintr-un angajat cu salariu minim intr-un milionar, proprietar de afacere.

A inceput prin a-si defini propria viziune despre succes si a detaliat-o. Urmatorul pas a fost sa caute resursele externe care il puteau ajuta in atingerea scopului sau. Dupa aceasta, totul a tinut de perseverenta si de rezistenta in actiunea pe care a inceput sa o intreprinda.

Pasii pe care el i-a experimentat, timp de 20 ani, si prin care a transformat American Telecast Corporation, intr-o companie cu o rata a succesului de 135 ori mai mare decat media pe domeniu, sunt prezentati in aceasta carte tuturor celor care i-ar putea adapta propriilor contexte si domenii in care vor sa obtina success maxim.

Persoane obisnuite, cum se considera si autorul, concediat de mai multe corporatii pentru incapacitate profesionala, un dresor de caini, un muncitor din domeniul petrolier si un angajat intr-un magazin cu program prelungit, fara experienta si fara diplome de facultate au obtinut un succes inimaginabil, construind un imperiu media, American Telecast Corporation fiind liderul timp de 20 de ani al marketingului vanzarilor prin posta in Statele Unite.

Chiar daca o persoana nu a avut succes sau nu a parcurs pasii necesari promovarii, sfatul autorului este sa se concentreze asupra succeselor „nesemnificative”, ele putind deveni fundalul realizarilor viitoare.

Primul pas spre succes, care le este recomandat, este visarea. Novicii care au dat lovitura, au facut acest lucru in afara corporatiilor care, de obicei, nu cred in vise, ci in realitati conventionale. De aceea, sfatul autorului este de a avea o perspectiva reala asupra lucrurilor, si nu una conventionala.

Succesul depinde si de oamenii pe care ii intalnesti sau pe care ii cauti. Sefii pe care ii ai au ajuns sefi pentru ca sunt buni in unul sau mai multe domenii. Daca seful nu este un antrenor bun, nu stie sa motiveze si sa-si sustina angajatii, sfatul autorului este ca fiecare sa joace dupa puterile lui si sa foloseasca inteligenta sefilor, dar sa nu-i lase sa-i schimbe parerea despre potentialul sau valoarea sa profesionala.

In acelasi timp, punctele slabe trebuie diminuate, lucrandu-se asupra fiecaruia. Principalul impuls care duce la succes este dat de detinerea unei parti din afacere. De aceea, daca trebuie sa alegi intre a avea o cariera intr-o corporatie de succes si a lucra pe cont propriu, este bine sa alegi a doua varianta.

Activitatea care i-a adus succesul lui Steven Scott a constat in crearea strategiilor de marketing si in scrierea reclamelor pentru produsele din portofoliul corporatiei. Pasii pe care i-a folosit in realizarea unei „vanzari logice” sunt descrisi pentru fiecare situatie dificila din cei 20 de ani de activitate.

O singura incercare poate avea sau nu succes, dar cine vrea sa aiba succes maxim trebuie sa incerce de multe ori. „Daca vrei sa inscrii multe goluri trebuie sa lovesti mingea de multe ori”, ne spune autorul.

Natural este sa incercam numai lucrurile de care ne simtim in stare, dar Steven Scott ne spune sa incepem prin a tinti luna de pe cer. Chiar daca vom pierde, vom fi mai castigati decat daca am tinti doar obiective pe care le putem atinge. In acelasi timp, ne recomanda sa ne facem temele si sa rezistam in timpul atacului.
Atitudinea negativa fata de propria munca si fata de colegi ridica obstacole in fata succesului. Daca munca pe care o facem nu ne face placere, probabil ca nici succes nu vom avea.

Ultimul sfat al autorului, daca a luat-o cineva pe drumul succesului, este „sa continue sa mearga, sa mearga, sa mearga”, transformand visul in obiective specifice, obiectivele in sarcini si sarcinile in pasi.