- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă 5 zile pe lună

17 Oct, 18:18 • Cornel Ghimeșan
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aduce modificări ale Codului muncii și ale Codului administrativ. Unul dintre aspectele prevăzute se referă la faptul că bugetarii vor putea lucra și în regim de telemuncă.
Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă 5 zile pe lună

Salariații români vor beneficia de mai multe drepturi, după ce, luni, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului Muncii și a Codului Administrativ. Articolele noi introduse le dau șansa funcționarilor publici să lucreze de acasă. Aceștia au dreptul la cinci zile pe lună în care pot lucra în regim de telemuncă.

Acest drept poate fi acordat funcționarilor care: au copii de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite să se deplaseze la sediul instituției sau celor care desfășoară activități dintre cele stabilite oficial ca putând fi realizate la distanță. Pe toată perioada în care se desfășoară activitatea în acest regim, salariații vor beneficia  de toate drepturile prevăzute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă 5 zile pe lună
Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă 5 zile pe lună

Citește și: Ministrul Muncii anunță ce se va întâmpla cu veniturile pensionarilor, începând cu 1 ianuarie

Conform unei noi prevederi introduse, angajatorul are obligația de a acorda concediul paternal, în urma solicitării scrise a angajatului, cu respectarea dispozitiilor legale. Acordarea acestui tip de concediu nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă, iar încălcarea acestei obligații se poate sancționa cu o amendă de la 4000 lei la 8000 lei.

Ce alte aspecte sunt modificate de legea promulgată de Klaus Iohannis

Printre drepturile pe care salariații români le-au obținut o dată cu legea promulgată se numără și posibilitatea angajaților de a solicita un post mai bun. Practic, salariatul îi poate solicita agngajatorului trecerea pe un post vacant, care îi oferă condiții mai favorabile, cu condiția ca salariatul să își fi încheiat perioada de probă și să fi cumulat o vechime mai mare de șase luni la același angajator. În urma solicitării, angajatorul este obligat să răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile, informează AGERPRES.

Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă
Klaus Iohannis a promulgat legea! Funcționarii publici vor putea lucra de acasă

Totodată, odată cu legea promulgată de președintele României, au fost clarificate situațiile în care salariatul poate absenta cel mult 10 zile de la locul de munca. Românii angajați pot beneficia de acest drept în cazul în care se lovesc de situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau accident. Salariatul are obligația de a-și anunța în prealabil angajatorul și de a recupera perioada absentată până la acoperirea integrală a duratei normale de lucru a salariatului.

De asemenea, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă nici pe durata efectuării concediului paternal şi a concediului de îngrijitor sau pe durata absentării de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa lor imediată.

Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei care beneficiază de concediul de îngrijitor, cu acordul sau la solicitarea acestora, care pot avea o durată limitată în timp. Contractele colective de muncă la nivel de sector de activitate şi grup de unităţi sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Alte articole: Marius Budăi, lămuriri de ultimă oră despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Ce spune ministrul despre întârzierile la plata pensiei

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult