Anterior, banca spaniola la Caixa detinea in cadrul Erste Group un procent de 4,1% din actiunile cu drept de vot. Conform comunicatului, la Caixa ar putea recurge in viitor la noi majorari ale participatiei in cadrul Erste.
Totodata, miercuri, actionarul majoritar al Erste Group, Fundatia Erste si Criteria Caixa Corp au semnat acorduri privind cooperarea intre cele doua grupuri bancare.
Potrivit acordului, la Caixa ii va sprijini pe cei 10,6 milioane clienti proprii care au interese specifice de afaceri in Europa Centrala si de Est, oferind in acelasi timp Erste Group accesul la clienti persoane fizice si juridice din Spania.
„Erste Group este cel mai bun partener cu ajutorul caruia putem patrunde intr-o regiune a Europei care continua sa ofere perspective de crestere pe termen lung”, a comentat Juan Maria Nin, presedinte si director general executiv al la Caixa, care a fost ales si membru al Consiliului de Supraveghere al Erste Group cu ocazia ultimei adunari generale a actionarilor.
Criteria Caixa Corp este filiala listata a bancii de economii din Spania, la Caixa, si detine investitii in companii industriale si financiare.