„Cursul a deschis sedinta cam la acelasi nivel la care a inchis ieri (miercuri, n.r.), iar miscarile ulterioare nu s-au deosebit de cele din zilele precedente”, a spus Florin Tucneanu, dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC), pentru NewsIn.
„Sunt cativa jucatori care influenteaza cotatiile, care se mentin sub 4 lei/euro. Exista zvonuri ca ar fi banca centrala, dar nu este nimic sigur”, a adaugat Tucneanu.
In regiune, monedele emergente au avut o evolutie diferita de cea a leului, suferind doar usoare deprecieri. Astfel, zlotul polonez a scazut usor in continuare, de la 4,10 la 4,12 zloti/euro, in timp ce forintul a fluctuat puternic intr-un culoar restrans, intre 265,40 si 266,40 unitati/euro.
Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat initial de la 1,45 la 1,4350 dolari/euro, dupa care a pierdut ulterior teren in fata euro pana la aproape 1,4450 unitati/euro. La ora 10:30, euro era cotat la 1,4444 dolari.
Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au coborat usor la 9-10% pe an, usor sub dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an.