Cursul leu/euro ajunsese miercuri seara la 3,71 lei/euro.
Zlotul, forintul, lira turceasca, coroana ceha si cea slovaca s-au intarit la randul lor, joi dimineata, fata de euro.
„Momentan pare sa fie o oferta mai mare de valuta in piata si, in plus, a fost majorata dobanda cheie pe forint, randamentele acceptate la lira turceasca si la bondurile in forinti au crescut, iar piata s-a mai linistit”, a declarat Ioan Birle, dealerul sef al Bancii Transilvania, pentru NewsIn.
Birle a mentionat ca piata asteapta joi licitatia Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) pentru titlurile de stat pe 3 ani, anuntata la o valoare de 500 milioane lei, la o rata a cuponului de 8%.
Odata cu majorarea dobanzii cheie, MEF ar putea insa accepta si randamente mai apropiate de 10% pe an, sustine Birle.
Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat si era cotata la 1,5614 dolari, in jurul orei 11.
Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, se mentin in apropierea dobanzii de politica monetara, la 9,50-10% pe an.