Evolutia leului a fost in ton cu miscarea celorlalte monede din regiune si a deprecierii dolarului.
„Leul s-a miscat cam in acelasi ritm cu celelalte monede din zona, dar piata a fost destul de linistita, fara tranzactii semnificative”, a declarat Florin Bota, dealerul Bancii Transilvania, citat de NewsIn.
Cursul afisat miercuri de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o depreciere cu 0,24% a monedei nationale fata de cea americana, pana la 2,3361 lei/dolar, de la 2,3306 lei/dolar, cat era marti.
Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat treptat, de la 1,5685 la 1,5743 dolari/euro, iar la 14:00, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5712 dolari.
Banca centrala a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,57% pe an, fata de cel de 9,55% pe an din ziua precedenta. Pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat nesemnificativ la 10,07% pe an, de la 10,05% pe an, cat era marti.
„BNR nu a mai atras bani din piata. E mai probabil ca in zilele urmatoare sa inceapa sa injecteze bani in piata, dat fiind nivelul ridicat al dobanzilor interbancare”, a mai spus Bota.
Banca centrala a anuntat miercuri ca vrea sa atraga 100 milioane lei la licitatia de joi pentru certificate de depozit la 3 luni.