- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Liviu Voinea: Guvernul este preocupat sa existe salarii corecte in sectorul bugetar

07 Jul, 17:59 • Redactia DailyBusiness
La nivelul Guvernului exista o preocupare pentru salarii corecte in sectorul bugetar si pentru elaborarea unei legi a salarizarii functionale, aplicabile, a declarat, duminica, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Liviu Voinea: Guvernul este preocupat sa existe salarii corecte in sectorul bugetar

„Exista o preocupare pentru noi sa existe salarii
corecte in sectorul bugetar, sa nu fie o inegalitate foarte mare intre
salariile cele mai mici si cele mai mari. Inseamna ca salariile mici, salariile
profesorilor, salariile doctorilor sa fie mai mari. Inseamna pe de alta parte,
ca salariile mai mari, uneori prea mari, ale unor directori, sa nu mai creasca,
sa se plafoneze, in timp sa scada gradual. Ideea este ca atunci cand va exista
pusa pe hartie o forma, o propunere a unei noi legi a salarizarii unitare, ea
va fi discutata cu FMI si cu Comisia Europeana si va constitui, daca va fi
cazul baza pentru bugetul anului urmator, al executiei bugetare urmatoare”,
a spus Voinea, la postul RTV. 

Ministrul delegat a explicat ca a fost o nota la Guvern, la ministerul Muncii, in
saptamana care s-a incheiat, care prevedea inceperea unor discutii privind
reluarea legii salarizarii unitare. 

„Legea salarizarii unitare nu este in vigoare, in ceea ce priveste partea
cea mai importanta a sa, anexa cu salariile. A fost o nota in Guvern de la
Ministerul Muncii, care prevede posibilitatea inceperii unor discutii, dar fara
Ministerul Finantelor, fara Ministerul Dezvoltarii astfel de discutii nu pot
avea loc. Exista o nota, nu este vorba despre o propunere, deocamdata. In
momentul in care Guvernul va avea o propunere se va pune pe masa partenerilor
internationali, Comisia Europeana si FMI. Dupa cum stiti este o lege negociata in
urma cu trei ani, dar care, in punctul ei cel mai important nu se aplica,
pentru ca daca s-ar aplica, ar creste foarte mult cheltuielile totale de
salarizare si atunci acea lege trebuie modificata”, a subliniat Voinea. 

Acesta considera ca legea salarizarii elaborata de Guvernul Boc nu este functionala. 

„Exista intentia Guvernului de a face functionala, aplicabila, o lege a
salarizarii unitare in sectorul bugetar. In acest moment ea nu este aplicabila,
pentru ca in legea de acum trei ani s-au strecurat o serie de inadvertente. Cum
ar fi coeficientul intre fiecare treapta de salarizare, ceea ce va face, in
cazul in care ar creste salariul initial de baza, sa creasca toate salariile pe
grila, lucru care ar da peste cap conceptia totala a anvelopei salariale, care
n-ar mai ramane la nivelul de 6 la suta din PIB. Daca legea nu se aplica, inseamna
ca nu e aplicabila, cum nu s-a aplicat nici in 2012. Legea aceea la care faceti
referire (a Guvernului Boc n.r.) in punctul cel mai important, cel al nivelului
salarizarii, nu se aplica in prezent si nu s-a aplicat nici in ultimii trei
ani. Este prorogata in fiecare an. Este facuta de asemenea natura, ca daca s-ar
aplica ar creste cheltuiala totala cu salariile foarte mult. Deci este nevoie
de o lege corecta”, a subliniat Liviu Voinea.

Pe de alta parte, ministrul delegat pentru Buget a aratat ca in Guvern a fost
respinsa o propunere ca la o lege a salarizarii sa lucreze o firma de consultanta. 

„Aceasta propunere a fost respinsa. Propunerea ca o firma de consultanta
de se ocupe de asa ceva a fost respinsa. Evident exista capacitatea la nivelul
Guvernului si nici nu trebuie sa angajezi o firma de consultanta pentru asta.
Exista partenerii nostri internationali, Comisia Europeana si FMI si exista
capacitate la Ministerul Finantelor, la Ministerul Muncii si la Ministerul
Dezvoltarii. Ce s-a stabilit este ca se va lucra la o noua lege de salarizare unitara.
Mai mult decat atat trebuie sa aiba incadrare in buget si in al doilea rand sa
aiba, in mod firesc, girul partenerilor internationali”, a spus Voinea,
potrivit Agerpres

In ceea ce priveste data unei posibile finalizari a noii legi a salarizarii,
Liviu Voinea a explicat ca „daca va putea fi finalizata pana in
septembrie, atunci va fi luata in calculul bugetului pe anul viitor”.

Citeste si:
Bugetarii vor fi platiti in functie de performanta profesionala individuala
Guvern:
Propunerea angajarii unui consultant strain pe salarii a fost respinsa, vor fi
resurse interne

Urmărește Daily Business pe Google News