In septembrie 2008, colapsul bancii americane Lehman Brothers a provocat unde de soc in intregul sistem financiar mondial, afectand economia globala si fortand banci din intreaga lume sa caute ajutor de urgenta, relateaza Mediafax.
In zilele si saptamanile care au urmat falimentului Lehman, Fed a acordat, prin intermediul unui program de creditare de urgenta (discount window), imprumuturi de mai multe miliarde de dolari unor banci straine precum Erste Group, din Austria, Royal Bank of Scotland, Commerzbank, din Germania, si Societe Generale, din Franta.
Un numar de noua dintre cele mai mari 12 banci care au apelat la programul Fed in perioada in care creditarea a atins cote maxime erau companii cu capital strain, potrivit datelor Rezervei Federale.
Banca franco-belgiana Dexia si institutia de credit irlandeza Depfa au primit aproape jumatate din cele 111 miliarde de dolari imprumutate de Fed pe 29 octombrie 2008. Wachovia, in prezent parte a Wells Fargo, a obtinut 15 miliarde de dolari, cea mai mare suma primita de o banca americana.
Multe dintre cele mai mari banci din SUA sunt absente din topul celor care au accesat programul Fed, acestea preferand alte mijloace de finantare de urgenta asigurate de institutie in timpul crizei financiare.